Clubul Copiilor din Gherla s-a umplut cu Crăciuniţe

Pentru membrii cercurilor artistice şi tehnico-aplicative din cadrul Clubului Copiilor Gherla Crăciunul a sosit mai devreme.

Zilele trecute, Crăciuniţele pur şi cimplu au luat cu asalt sala de festivităţi a clădirii de pe strada 1 Decembrie 1918. Peste o sută de copii şi-au etalat talentul la serbarea de sfârşit de an, organizată de conducerea instituţiei gherlene. Pe rând, fiecare copil  a ieşit la rampă. Am avut ocazia să admirăm talentul micilor instrumentişti ai profesoarei Leleu Göngyi, care au cântat la pian. Nu s-au lăsat mai prejos nici copiii de la Dans modern, îndrumaţi de prof. Terezia Ungur. După ei, am asistat la o adevărată demonstraţie susţinută de elevii profesoarei de limba engleză Otilia Badea. Copiii au cântat, au recitat în limba engleză, unii purtând chiar conversaţii cu cei din jur. Între timp am vizitat expoziţia de artizanat şi artă populară a membrilor de la cercurile artistice conduse de Daniela Katona (machete) şi Andreea Rotariu (pictură). Lucrări deosebit de frumoase, unele prezentate chiar în holul mare al instituţiei. Cine intră pe uşă, are ocazia să admire obiectele şi desenele expuse. Nu lipsesc nici brazii în miniatură, realizaţi de elevii profesoarei Kurusian Ildikó, de la Cercul foto.

La serbarea de la Clubul Copiilor Gherla au asistat zeci de părinţi şi bunici, iar publicul a rămas cu o impresie deosebită despre talentul şi priceperea micilor artişti. Desigur, nu a lipsit pomul de Crăciun, dar şi cadourile oferite au atras bucuria şi satisfacţia copiilor. Conform tradiţiei, va urma obişnuitul carnaval de vacanţă.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.