Clasamente cu cîntec

Radu VIDA

… sau cu vorbe, mai bine spus.

De jurnalişti.

Înainte însă de a spune ceva despre acest demers, vreau să vă gîndiţi la un concurs de atletism, să spunem: 100 m. Plat. Startul perfect, fotografia – la fix şi cîştigătorul… desemnat fără probleme. Sau un meci de judo de pe vremea lui Jigoro Kano: lupta se ducea pînă ce unul dintre combatanţi abandona.

Şi-acum:

Organizaţia pariziană Reporteri Fără Frontiere (RSF) a dat publicităţii clasamentul anual în ceea ce priveşte libertatea presei. L-am citit. L-am studiat. Am cugetat. Şi, chiar dacă greşesc, am curajul să spun că lucrurile nu stau chiar aşa cum spune… podiumul. Un podium format din 180 de trepte. În frunte: adică cei mai liberi – Finlanda, Norvegia şi Danemarca. Germania ocupă locul 34, Statele Unite ale Americii – 49. Iar România – 52.

Nici nu-i atît de rău, veţi spune. Doar trei locuri distanţă de cea mai democratică ţară… Numai că, faţă de anul trecut, am retrogradat o grămadă de locuri. Păcat. Şi trist. Pentru simplul fapt că, din punct de vedere procedural, criteriile au rămas aceleaşi: pluralism, independenţa media, opţiunile de mediu şi autocenzura, cadrul legal, transparenţa şi impostura. Să mai vedem nişte cifre: Grecia ocupă locul 91, Bulgaria – 106. Luxemburg, Lichtenstein şi Andora, deşi se află pe locuri mai onorabile, au pierdut în clasamentul faţă de anul trecut. Şi, în fine, China e pe locul 176, Siria pe 178, Coreea de Nord – 179 şi Eritreea – 180.

Vă propuneam la începutul editorialului comparaţia cu proba de 100 m plat. Din acest motiv nu comentăm primele locuri. Ţările nordice ajung la finişul mult-dorit de cîţiva ani buni. Nu e de mirare. Corupţie aproape de „0”, trai nenică, cu cele mai mari PIB-uri de pe planetă! Nici presa nu poate face excepţie. Atît doar că, sincer, presa din această poate a lumii este şi cea mai anostă de pe Continent. (Recunosc, însă, că o urmăresc mai puţin şi numai pe segmentul agenţiilor ce transmit în limbi de mare circulaţie.)

Cu totul alta este situaţia în subsolul clasamentului. Acolo, unde China este stigmatizată de mulţi ani. Şi, cred, evaluatorii nici nu-şi mai bat capul să privească noile realităţi. Să pui China alături de Coreea de Nord şi Siria este cel puţin nedrept! Nu fac pe avocatul nimănui, dar de mai bine de patru ani, urmăresc ziarele şi agenţiile de presă, două posturi de radio şi televiziune chineze. Evoluţia este evidentă. În bine, vreau să spun. Nu ştiu dacă unele aspecte, surprinse de Reporterii Fără Frontiere, se încadrează în şabloanele pe care le folosesc pentru departajarea în ceea ce priveşte libertatea presei din lumea asta mare. Nu ştiu dacă altele nu ţin de o anumită conduită culturală (nicidecum politică) în ceea ce priveşte mult-hulita Chină. Dar, credeţi-mă, de multe ori, de foarte multe ori, informaţii globale sînt mult mai prezente în presa chineză, decît în cea occidentală.

Şi un cuvînt despre noi. Nu pot să apreciez dacă merităm locul ocupat (52, cum spuneam noi, şi 73 Italia). Cert este că presa românească nu se încadrează în acel criteriu, care văd că are foarte mare importanţă în evaluare: autocenzura. Ca să nu spun că nici cu transparenţa nu stăm prea bine. Iar impostura… Hîm! Dar asta nu înseamnă că nu sîntem liberi. Sau mai liberi (decît cei din Marea Britanie – locul 34). Dar, să nu uităm: astăzi, nici sportul cu chimonoul alb, judo-ul nu se desfăşoară după regula: cîştigătorul desemnat după abandonul definitiv al adversarului! Iar în evaluarea asta e şi mult interes: adică Reporterii ăştia, care n-au, cică, frontiere, vor să mă convingă că presa franceză ocupă locul 38, iar SUA doar 49!

Haida de!