CJ vrea să refacă sistemele de irigaţii din judeţ

• Un proiect pilot, în acest sens, va începe în zona Turda – Mihai Viteazu •

Consiliul Judeţean va solicita sprijinul Guvernului şi al parlamentarilor clujeni pentru demararea proiectului privind  reabilitarea şi refacerea sistemelor de irigaţii din judeţul Cluj, în prima etapă fiind vizată regiunea agricolă Turda. Potrivit vicepreşedintelui CJ, Ioan Oleleu, în zona respectivă a existat un sistem de irigaţii, care în prezent nu mai este funcţional. Prin urmare, nici o suprafaţă cultivată nu este irigată, arată acesta. „Dezvoltarea sistemului de irigaţii într-o zonă importantă din punct de vedere agricol creează bazele reale pentru sporirea producţiilor pe hectar şi asigurarea de cantităţi constante a produselor agroalimentare primare. Ne propunem dezvoltarea acestui proiect şi implementarea lui în colaborare cu asociaţiile de profil din regiune, unităţile administrativ-teritoriale, precum şi alte entităţi interesate în susţinerea demersului nostru”, afirmă vicepreşedintele Oleleu, precizînd că CJ intenţionează să preia în administrare infrastructura de bază şi cea secundară a sistemului de irigaţii din judeţ.

Primul pas în acest sens a fost făcut în şedinţa de miercuri a deliberativului judeţean, cînd plenul CJ a adoptat proiectul privind iniţierea demersurilor de preluare în administrare a amenajării „Irigaţii Mihai Viteazu”. Proiectul vizează preluarea infrastructurii existente şi clarificarea situaţiei juridice a suprafeţei de teren pe care se află clădirile ce adăpostesc sistemul de pompe pentru irigaţii. „Amenajarea «Irigaţii Mihai Viteazu» deserveşte zona aferentă municipiilor Turda şi Cîmpia Turzii, precum şi a comunelor Moldoveneşti, Mihai Viteazu, Călăraşi şi Luna. Avînd în vedere importanţa acesteia pentru zona deservită, precum şi starea de degradare în care se află, considerăm necesară iniţierea demersurilor în vederea trecerii infrastructurii de bază (staţia principală de pompe şi canalul principal) a acesteia din domeniul public al statului şi administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, în domeniul public al Judeţului Cluj şi administrarea CJ. În principiu, dorim să începem un proiect pilot în această zonă, iar dacă se va dovedi că este un succes, îl vom extinde la nivelul întregului judeţ”, afirmă Oleleu, subliniind că în acest demers se bazează pe sprijinul preşeditelui CJ, Horea Uioreanu, dar şi pe colaborarea parlamentarilor de Cluj, în special pe cea a senatorului Alexandru Cordoş, care cunoaşte foarte bine situaţia zonei, precum şi pe experienţa profesională în domeniul agricol a vicepreşedintelui CJ Vakar István, şi  a consilierilor Ilarie Ivan şi Dorel Secară.

Totodată, vicepreşedintele Oleleu mai arată că reabilitarea şi dezvoltarea sistemelor de irigaţii în judeţul Cluj reprezintă o prioritate, iar intervenţia CJ este justificată şi necesară din cauza situaţiei dificile cu care se confruntă producătorii agricoli în urma reducerii nivelului apelor freatice,a accentuării fenomenului de secetă şi din cauza scăderii  constante a cantităţilor de precipitaţii căzute în ultimii zece ani, în special în perioadele de vegetaţie maximă a culturilor. „Din cauza fenomenului de încălzire globală, a scăderii nivelului apei freatice, a accentuării fenomenului de secetă, a scăderii constante a precipitaţiilor căzute în ultimii 10 ani şi a accentuării secetei în perioada de vegetaţie maximă – lunile mai, iunie, iulie – se impune atenuarea acestora prin aplicarea de udări cu ajutorul sistemului de irigaţii. În ultimii 10 ani a crescut constant numărul de zile de vară în care temperaturile depăşesc 35 de grade Celsius la umbră şi s-a accentuat foarte mult fenomenul de evapotranspiraţie, fiind afectate culturile agricole. În această zonă, fenomenul de secetă s-a prelungit şi în luna august”, explică Oleleu importanţa proiectului.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.