CJ premiază cei mai buni elevi ai judeţului

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, îi va premia astăzi pe elevii care au obţinut media 10 la examenul de admitere în clasa a IX-a, respectiv pe cei care au obţinut media 10 în urma probelor susţinute în cadrul examenului de Bacalaureat.

Astfel, vor fi premiaţi 15 elevi care au obţinut media 10 la admiterea în clasa a IX-a – ca urmare a mediei aritmetice dintre notele de la testele naţionale şi media generală a anilor de studii -, precum şi 9 elevi care au obţinut media 10 în urma probelor susţinute în cadrul examenului de bacalaureat. De asemenea, va fi premiat şi elevul care suferă de sindromul Down, Mihai Mocean care, în ciuda tuturor greutăţilor prin care a trecut, a reuşit să promoveze cu notă mare examenul de bacalaureat. Evenimentul va avea loc astăzi, 1 august, la ora 13, în sala de şedinţe a CJ.

Precizăm că, în cadrul şedinţei deliberativului judeţean din data de 29 iulie, consilierii au aprobat premierea acestor elevi merituoşi cu suma de 2.000 lei fiecare. „Avînd în vedere faptul că s-au încheiat examenele pentru absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a iar rezultatele obţinute de către elevii din şcolile clujene situează judeţul Cluj pe locul al doilea pe ţară ca rată de promovabilitate a examenului de bacalaureat, Consiliul Judeţean Cluj doreşte să premieze elevii cu rezultate deosebite”, se arată în referatul proiectului adoptat de legislativul judeţean. Costurile aferente premierii vor fi acoperite din bugetul general propriu al Consiliului Judeţean Cluj pe anul 2013.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.