CJ Cluj încearcă să deblocheze proiectul privind Centrului de Management Integrat al Deşeurilor

Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că a demarat procedura de atribuire a contractului de lucrări pentru continuarea şi terminarea lucrărilor aferente Zonei Tehnice (Fidic Galben) a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID). În acest sens, în urma avizului favorabil al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Consiliul Judeţean a publicat pe SEAP documentaţia de atribuire a contractului vizînd „Continuarea şi terminarea lucrărilor aferente zonei tehnice compuse din Staţia de tratare mecano-biologică şi staţia de sortare cu infrastructura adiacentă din cadrul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Cluj – proiectare şi execuţie”.

Obiectul contractului constă în continuarea şi terminarea lucrărilor aferente Zonei Tehnice a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID), cunoscute şi ca „Fidic Galben” şi care constau în realizarea unei Staţii de sortare, a unei Staţii de tratare mecano-biologică, respectiv a drumurilor din incintă, a unor platforme, reţele şi împrejmuiri. În concret, în cadrul Staţiei de Sortare vor fi realizate o hală de sortare, cu o suprafaţă de 5.040 mp, şi o hală de depozitare temporară, în suprafaţă de 560 mp. Totodată, în cadrul Staţiei de tratare mecano-biologice vor fi amenajate o zona de recepţie deşeuri, în suprafaţă totală de 1534 de mp, o zonă de pre-tratare)tratare mecanică, în suprafaţă totală de 1.410 mp, deservită de două unităţi de tratare a aerului poluat pentru reţinerea prafului şi două biofiltre pentru dezodorizare, o platformă de compostare/tratare biologică, în suprafaţă de 11.300 mp, o zonă de rafinare, în suprafaţă de 347 mp, respectiv o clădire administrativă, în suprafaţă de 83 mp.
Valoarea estimată fără TVA a acestui contract este de 35.509.541,84 lei, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 18 noiembrie 2015, ora 9.00.

„Sînt extrem de bucuros că, în urma unui efort de echipă susţinut şi a demersurilor pe care le-am întreprins recent la Bucureşti, am reuşit să deblocăm această situaţie. Termenul de realizare a lucrărilor este de şase luni, astfel încît sperăm ca, pînă în vara viitoare, acestea să fie executate în integralitatea lor. Cu acest prilej, ţin să îi felicit public pe colegii din echipa de implementare a proiectului, pentru că acest rezultat vine în contextul în care, în ultima perioadă, am fost doar atacaţi şi deloc susţinuţi. Îi asigur pe toţi clujenii că vom continua în acelaşi ritm, ca o echipă unită, pînă la finalizarea proiectului care vizează Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor, dar şi pentru deblocarea altor proiecte şi, respectiv, demararea altora noi. Desigur, nu am cum să nu remarc faptul că, dacă nu am mai fi supuşi atîtor presiuni politice, am putea lucra în linişte, cu eficienţă maximă şi în deplină legalitate”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.

Reprezentanţii CJ Cluj spun că, în cazul Depozitului ecologic de deşeuri, inclusiv facilităţile conexe, ca parte integrantă a CMID, documentaţia de atribuire a acestui contract este în curs de finalizare, urmînd a fi încărcată în S.E.A.P. şi transmisă spre validare către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice în cursul săptămînii viitoare.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.