CJ a investit 1.800.000 de lei pentru ridicarea calităţii vieţii în Huedin

Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a inaugurat ieri mai multe obiective de investiţii finalizate cu sprijinul financiar al CJ, în oraşul Huedin.

Este vorba despre extinderea reţelei de apă potabilă a oraşului în localitatea Bicălat, investiţie în valoare totală de 1.200.000 de lei, din care 800.000 de lei reprezintă contribuţia adminisraţiei judeţene, precum şi de reparaţii şi asfaltări ale străzilor Gh. Doja, Gării, Izvorului şi Zorilor din oraşul Huedin, lucrări în valoare totală de 1.200.000 de lei, 650.000 de lei fiind asiguraţi din bugetul forului judeţean.

Tot cu acest prilej au fost inaugurate şi lucrările de amenajări de parcări, platforme pietonale, spaţii verzi în mai multe ansambluri de locuinţe din oraş, precum şi amenajări de utilităţi, apă potabilă, curent electric, încălzire, parcări şi alei la ansamblurile de blocuri ANL din Huedin, investiţia totală la aceste obiective fiind de 1.700.000 de lei, din care 350.000 de lei au fost asiguraţi de CJ.

„Aceste alocări financiare ale Consiliului Judeţean vin în susţinerea conceptului nostru de dezvoltare echilibrată şi nediscriminatorie a tuturor zonelor judeţului. Astăzi (ieri – n.r.) am inaugurat o serie de investiţii necesare Huedinului, pentru care forul judeţean a alocat suma de 1.800.000 de lei. Reprezintă încă un pas parcurs de această zonă spre alinierea la cerinţele zilei de azi, care se adaugă demersurilor susţinute referitoare la alimentarea cu gaz a zonei, dar care are în vedere şi susţinerea investiţiilor şi proiectelor localităţilor care se regăsesc în această parte a judeţului”, a precizat, cu această ocazie, preşedintele CJ, Alin Tişe.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.