Ciucă: Vom asigura continuarea în România a Programului pentru şcoli al Uniunii Europene în perioada 2023-2029

Guvernul va aproba, prin ordonanţă de urgenţă, continuarea în România a Programului pentru şcoli al Uniunii Europene în perioada 2023-2029, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

„Am avut mai multe întâlniri şi consultări cu fermierii, împreună cu domnul ministru Daea am convenit ca una dintre măsuri să fie continuarea Programului pentru şcoli al Uniunii Europene în perioada 2023-2029. Astfel, astăzi, printr-o ordonanţă de urgenţă, vom asigura continuarea acestui program şi sunt convins că în următorii ani copiii şi tinerii din România care frecventează cursurile în sistemul de educaţie vor beneficia de cantităţile de lapte convenite prin deciziile care au fost luate în acest sens; desigur, produse de panificaţie, fructe şi legume. Am reţinut că programul va fi extins de la 3 zile la 5 zile”, a declarat Nicolae Ciucă.

Faţă de cele arătate, premierul a precizat că, din datele pe care le are, de acest program vor beneficia circa 1,9 milioane de preşcolari şi elevi şi suma alocată este de aproximativ 17,5 milioane de euro.

„Ca atare, încă o dată, subliniez că în consultările pe care le-am avut cu fermierii au scos în evidenţă cât de importantă este continuarea derulării acestui program şi extinderea lui de la 3 la 5 zile. Tocmai din acest motiv, cred că după aprobarea ordonanţei de urgenţă trebuie să venim rapid cu hotărârea de Guvern care să asigure cadrul tehnic de aplicare a acestei hotărâri şi atunci vom avea încă una dintre măsurile luate pusă în practică în conformitate cu înţelegerile şi discuţiile pe care le-am avut cu fermierii”, a mai afirmat Ciucă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut