Ciucă va participa la o reuniune a PPE în care va fi discutată şi noua politică privind migraţia

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va participa, joi, la reuniunea Partidului Popular European (PPE), în cadrul căreia va fi discutată şi noua politică privind migraţia şi azilul în Uniunea Europeană.

Liderul PNL a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în localitatea Horodnic de Sus din judeţul Suceava, că membrii PPE ar putea intra în procesul de analiză şi decizie cu privire la o eventuală repartizare a migranţilor şi către România.

„Încă nu este o decizie luată. România se menţine în numărul de migranţi pe care şi-a asumat cu vreo trei-patru ani în urmă, dacă îmi aduc bine aminte. În momentul de faţă, joi, vom avea o întâlnire la nivelul Partidului Popular European cu toţi liderii formaţiunilor politice care fac parte din această familie şi după ce vom avea discuţii acolo se va intra în procesul de analiză şi decizie”, a afirmat Ciucă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut