Ciucă: Decizia cedării către Ucraina a unui sistem PATRIOT se va lua în CSAT

Preşedintele Senatului şi lider al Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a afirmat, joi, că eventuala decizie de a ceda un sistem PATRIOT către Ucraina va fi luată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

El a fost întrebat cu privire la declaraţia de la Washington a preşedintelui Klaus Iohannis privind disponibilitatea de a ceda un asemenea sistem către ţara vecină.

„Domnia sa a spus că este o solicitare care va fi analizată în CSAT. România este ţară de graniţă a Ucrainei. Ca atare, în momentul de faţă, sigur, avem patru sisteme PATRIOT şi în funcţie de evoluţia situaţiei operative şi în funcţie de ceea ce ar putea să se primească în schimbul unei asemenea capabilităţi, decizia va fi luată în CSAT”, a răspuns Nicolae Ciucă.

Preşedintele Senatului a adăugat că aceasta „e o chestiune absolut în responsabilitatea membrilor CSAT”. „Eu cred că mesajul preşedintelui României a fost cât se poate de clar în această direcţie. Se va analiza şi în funcţie de situaţia concretă şi de detaliile de la momentul luării deciziei, vor determina modul în care se va lua decizia”, a mai menţionat liderul PNL.

Nicolae Ciucă a participat, joi seara, la un eveniment organizat cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a Israelului.

Pe 7 mai, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, după ce a fost primit la Casa Albă de omologul american, Joe Biden, că România va găsi o soluţie în privinţa cedării unui sistem Patriot de apărare antiaeriană Ucrainei.

„Există, evident, nevoia unor sisteme de apărare antiaeriană în Ucraina, sisteme avansate, şi în acest fel, în ultimele săptămâni, este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei. România dispune de astfel de sisteme şi atunci, sigur, am fost întrebaţi şi noi. Şi preşedintele Biden a adus această chestiune în discuţie şi am spus că sunt deschis să discutăm aceste chestiuni, asta însemnând că va trebui să discut eu, acasă, în CSAT, cum putem să punem problema, ce putem să oferim şi, evident, ce putem să primim în schimb pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână în România fără apărare antiaeriană. Eu cred că vom găsi o soluţie. Este vorba de un singur sistem Patriot (…) da, este unul funcţional care va rămâne în România, celelalte care sunt în faze avansate de operaţionalizare şi despre unul dintre acestea era vorba”, a precizat Iohannis.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut