Ciucă anunţă că îşi lansează cartea „Un ostaş în slujba ţării” în august

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că în luna august îşi va lansa cartea „Un ostaş în slujba ţării”.

„Atunci când apar ironii de la competitori să ştiţi că durerea nu este la cel care este atacat, ci în partea cealaltă pentru că asta înseamnă că doare şi atunci nu putem decât să ne vedem în continuare de drum. Când o lansez (n.r. cartea)? În august”, a declarat Ciucă.

El a făcut referire şi la o declaraţie a premierului Marcel Ciolacu care a susţinut că „onoarea nu poate fi doar pe panouri”.

„Onoarea în politica din ţara noastră după 1989 s-a dovedit într-un singur moment şi anume atunci când am avut onoarea, demnitatea să predau mandatul de premier, ceea ce nu s-a mai întâmplat în politica din România şi chiar îmi aduc aminte că ziceau unii: Dacă aş fi fost eu nu aş fi făcut-o. Eu am avut onoarea cuvântului dat şi am făcut acest lucru”, a spus liderul PNL.

În mai, preşedintele PNL, anunţa că îşi va lansa în luna iunie cartea „Un ostaş în slujba ţării”.

Cartea va apărea la Editura RAO, iar toate încasările vor fi donate către iniţiative caritabile, preciza Ciucă.

„Paginile acestei cărţi sunt despre mine. Nu despre funcţiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu sunt bilanţ şi nici program electoral. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziţia de la om de armată la om politic. Sunt despre viaţa mea, cea din spatele pupitrului, a microfonului sau a televizorului”, a scris Nicolae Ciucă, pe site-ul său, la acel moment.

Potrivit preşedintelui PNL, această carte apare în condiţiile în care s-a vorbit că nu ar fi din „filmul” politicii româneşti.

„De ce o carte despre Nicolae Ciucă? Pentru că s-a vorbit mult despre faptul că „nu sunt din filmul acesta” al politicii româneşti. Şi e adevărat. Nu sunt un om politic tipic. Şi veţi vedea în această colecţie de gânduri şi poveşti de viaţă care e crezul meu. Sunt un om cât se poate de simplu, cu credinţă şi frică de Dumnezeu. Îmi iubesc ţara şi nu uit nicio clipă că jurământul pe care l-am depus, ca ostaş în slujba României, e să îmi apăr patria. Şi asta nu se face doar cu arma în mână. Se face cu inima curată şi cu gândul că după noi rămân doar lucrurile bune pe care le-am făcut. Oriunde ne-am afla şi oricât de tulburi ar fi vremurile pe care le trăim”, a explicat liderul PNL.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.