Cîțu anunță organizarea unui eveniment pilot la Cluj

Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că până la 1 iunie vor avea loc evenimente pilot – spectacole de teatru, operă – menţionând că se va putea discuta altfel despre această situaţie după ce vor fi 5 milioane de persoane vaccinate.

„În Bucureşti vor fi câteva evenimente-pilot şi vom vedea spectacole la Teatrul Naţional. Cred că este unul şi la Opera Română. Aceste evenimente vor avea loc în perioada următoare, după aceea vom vedea exact implicaţiile, la o săptămână sau două după, dar tocmai am vorbit cu domnul primar al Clujului, care doreşte să facă şi dumnealui un eveniment similar, un eveniment pilot la Cluj. După ce avem aceste informaţii, putem să vorbim mai mult, dar, repet, când ajungem la 1 iunie şi dacă avem 5 milioane de persoane vaccinate atunci – şi de asta trebuie să ne vaccinăm – putem să discutăm altfel despre situaţie. Dacă nu ne vaccinăm, orice scenariu pe care noi îl punem pe masă va fi complicat să mergem cu el înainte”, a afirmat Cîţu, întrebat în legătură cu propunerile de relaxare pentru 1 iunie şi când ar putea avea loc primele evenimente cu spectatori în Bucureşti.

El a spus că până la 1 iunie va fi „o perioadă de încercări” cu aceste evenimente-pilot pentru a vedea cum evoluează lucrurile.

„Aş vrea ca pentru restaurante, de exemplu, să nu mai existe această legătură cu rata de incidenţă şi să rămână deschise, cu o capacitate de 30, 40, 50 la sută, dar există o condiţie importantă: aceea de a avea vaccinat tot personalul. E complicat să elimini riscul de infectare dacă în personal există oameni care nu s-au vaccinat încă”, a adăugat premierul.

Primarul Emil Boc a anunțat la finalul lunii martie că dorește organizarea, la Cluj-Napoca, a unui concert  pilot, care să stea la baza unei eventuale relaxări a restricțiilor din domeniul cultural.

Edilul a spus că a pornit de la exemplul evenimentului organizat în Barcelona și că va fi un prilej bun de a vedea în ce măsură se poate răspândi virusul SARS-CoV-2 printre participanți.

„Avem exemplul de la Barcelona, când au avut curajul să organizeze un concert cu 5.000 de persoane, cu reguli stricte și urmărire 30 de zile post-eveniment. Am oferit Guvernului posibilitatea de a testa la Cluj, pentru că avem infrastructura aferentă, dorința organizatorilor de evenimente, costul testului antigen nu este suportat din bani publici, este suportat în prețul biletului.

După acel model de la Barcelona, să testăm un concert pilot și la Cluj, concert care să stea la baza deciziilor luate de autoritățile naționale pentru deschiderea treptată și a pieței evenimentelor, concertelor, teatrelor și a altor evenimente cu impact.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut