Cîrstea e în turul 3 la Aussie Open, Begu a capotat, iar Halep intră pe teren în ultimul meci al zilei

Numărul 38 în clasamentul WTA, Sorama Cîrstea s-a calificat în noaptea de miercuri spre joi în turul trei la Melbourne, după o victorie scurtă în fața slovacei Kristina Kuvoca, locul 96 mondial. Românca, aflată în zi de grație, s-a impus în minim de seturi, scor 6-2, 6-4, după o oră și 18 minute de la primul serviciu. Sorana și-a pierdut de două ori serviciul în acest meci, dar nu e mai puțin adevărat că a reușit cinci break-uri. Sorana a servit trei ași și a făcut o singură dublă greșeală. Kucova a avut un procentaj mai bun la primul serviciu decât Sorana Cîrstea, însă slovaca a păcătuit cu al doilea serviciu. Diferența s-a văzut la capitolul lovituri direct câștigătoare. Românca a avut 30, față de cele numai 6 ale adversarei. Scorul erorilor neforțate a fost foarte strâns, 22-20 în favoarea reprezentantei noastre, care a ridicat la 2-0 scorul întâlnirilor directe. Cele două jucătoare s-au mai aflat față în față în urmă cu aproape cinci ani, la Shenzen (China). Meciul de atunci a fost mai strâns și i-a revenit Soranei cu 2-1 la seturi. Prin victoria cu slovaca Kucova, Sorana Cîrstea a confirmat succesul istoric din primul tur, cu cehoaica Petra Kvitova, jucătoare de altă categorie. Pentru un loc în „optimile” de finală, Sorana Cîrstea se va bate cu Anastasia Pavliucenkova, care a dispus de veterana Samantha Stosur, una din reprezentantele Australiei. Rusoaica, locul 11 mondial, nu a avut milă de Sam Stosur, care între timp a coborât foarte mult în clasamentul WTA, ajungă aproape de poziția 500. Pavliucenkova s-a impus cu 6-2, 6-2. Câștigătoarea dintre Cîrstea și Pavliucenkova o va întâlni în „optimi” fie pe Daria Kastakina, fie pe Iga Swiatek, favorite în duelurile din „16”-mi.

 

Irina Begu și-a încheiat aventura

Irina Camelia Begu a fost eliminată din turneul de simplu feminine, după o prestație sub așteptări în fața belgiencei Elise Mertens. Românca a cedat cu 3-6, 2-6, la capătul unui meci în care nu s-a simțit confortabil. În ciuda rezultatului, scorul loviturilor direct câștigătoare a fost egal, 14-14, dar diferența a fost făcută de numeroasele erori neforțate ale româncei, respectiv 24. Irina a avut un procentaj foarte scăzut pe al doilea serviciu, de care Mertens a profitat. Begu și-a pierdut de trei ori serviciul și nu și-a creat oportunități pe serviciul adversarei. Scorul „directelor” a devenit 3-0 pentru Elise Mertens, care anterior a mai învins-o pe Irina Begu la Istanbul și în Cupa Federației.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut