Circul RCA continuă cu factorul “Delta”: Transportatorii acuză ASF de “înşelăciuni”

rcaPatru dintre cele mai importante patronate din transporturile rutiere (FORT, APULUM, UNTRR şi APTE 2002) au emis un comunicat în care reclamă faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) “recurge din nou la tertipuri în stabilirea tarifelor RCA” care ar urma să fie aplicabile pe perioada de plafonare de şase luni.

Reamintim că, în urma protestelor transportatorilor rutieri privind nivelul tarifelor RCA (Răspundere Civilă Auto), Guvernul a decis, prin OUG 54/2016, plafonarea acestor tarife la un nivel care urmează să fie stabilit de ASF. La calcularea acestor tarife participă şi reprezentanţi ai transportatorilor, care acuză acum Autoritatea că a inclus în proiectul de normă aprobat de Consiliul ASF un nou termen, „Delta”, care, pentru reprezentanţii patronatelor, ar avea “o definiție ambiguă, de neînțeles, susceptibilă pentru creșterea tarifului în mod necontrolabil”. Transportatorii consideră că “ASF nu este un partener serios de discuții și folosește stratageme incorecte prin care calculează tarifele în favoarea asigurătorilor” reultatul fiind adâncirea “crizei din piața RCA”.

Totodată, patronatele apreciază că este mult mai util ca legislativul să își concentreze eforturile pentru ca OUG 54/2016 să fie aplicată, urmând ca, în perioada de 6 luni de plafonare a tarifelor, noul Parlament care va fi ales în decembrie să elaboreze o nouă lege privind RCA. De asemenea, transportatorii afirmă că actualul Parlament “nu a reușit în 9 luni să elaboreze și să adopte Legea RCA” şi că Ordonanţa menţionată ar trebui aplicată în forma publicată în Monitorul Oficial, fără nici o altă modificare. În finalul comunicatului se afirmă că dacă tarifele RCA nu vor fi plafonate, acest fapt “va conduce inevitabil la escaladarea protestelor naționale în cel mai scurt timp”.

Pentru o mai bună lămurire a situaţiei am solicitat opinia preşedintelui FORT (Federaţia Operatorilor Rutieri de Transport), Augustin Hagiu. “Iniţial ne-au prezentat o formulă de calcul care nu conţinea acest termen, pentru ca apoi să includă acest Delta, a cărui definiţie ţine de science – fiction, şi care, din punctul nostru de vedere, doar permite asiguratorilor să majoreze tarifele (de RCA – n.r.) după cum vor ei”, a afirmat, pentru Făclia Cluj, Augustin Hagiu, care a participat la “sesiunile” de calculare a tarifelor. “Suntem cam 11 reprezentanţi ai patronatelor care am participat la lucrări, acum ne-am specializat şi în asigurări, cu siguranţă ne pricepem mai bine la asta decât Autoritatea de Supraveghere Financiară. Sperăm ca până joi să avem aceste tarife validate. La momentul actual nu ştim care va fi nivelul acestora, dar dacă Ordonanţa nu va fi aplicată o luăm de la capăt cu protestele. Deja ne pregătim” a mai afirmat preşedintele FORT.

Trebuie remarcat că, încă din momentul în care Guvernul a decis plafonarea tarifelor RCA, patronatele au apreciat că stabilirea nivelului tarifelor de către ASF este “inadmisibilă”, transportatorii acuzînd ASF-ul de situaţia de pe piaţa asigurărilor auto şi cerând demiterea preşedintelui acestei instituţii, Mişu Negriţoiu.

V. DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.