Circa 130.000 de copii intră luni în clasa pregătitoare

Începînd cu anul şcolar 2012 – 2013, clasa pregătitoare este cuprinsă în învăţămîntul primar. Peste 128.000 de copii au fost înscrişi pentru clasa pregătitoare şi aproximativ 171.000 pentru clasa I în anul şcolar care începe luni, 17 septembrie.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că există toate condiţiile necesare – locaţii, mobilier şi cadre didactice – pentru începerea în bune condiţii a anului şcolar la clasa pregătitoare.

Sesiunile de formare la nivel naţional dedicate celor 8.000 de cadre didactice care le vor preda acestor copii s-au axat pe diseminarea informaţiilor necesare activităţilor specifice de la clasa pregătitoare.

Programul de formare continuă pentru cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare totalizează 134 de ore, dintre care 40 de ore faţă în faţă şi 94 de ore online. Ambele programe sînt acreditate atît pentru formatori (10 credite profesionale transferabile), cît şi pentru cadrele didactice implicate (34 credite profesionale transferabile). Curriculumul programelor de formare a fost elaborat de Universitatea din Bucureşti şi Softwin (partea de e-learning), parteneri în proiect.

De altfel, zilele trecute, ministrul Ecaterina Andronescu a precizat că, la jumătatea anului şcolar, va fi făcută de către MECTS o evaluare a clasei pregătitoare. „La jumătatea anului şcolar noi vom face o evaluare şi vom aduna punctele tari şi punctele slabe ale prezenţei acestei clase în şcolile gimnaziale. De exemplu, mă gîndesc că în pauze vor fi în aceeaşi curte copii care au cinci ani şi jumătate – şase ani şi copii care au 16 ani şi sigur de aici s-ar putea să apară o serie de probleme”, a explicat ministrul. În opinia sa, clasa pregătitoare trebuie să rămînă parte a învăţămîntului obligatoriu, aceasta fiind benefică în cazul copilului care intră în ciclul primar.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.