Cîntec, joc şi voie bună la Mintiu Gherlii

La sfîrşit de an, tradiţiile şi obiceiurile folclorice revin în actualitate şi în comuna Mintiu Gherlii, apropierea de oraş neînsemnînd că vechile datini populare nu sînt respectate. Mai sînt tineri care perpetuează aceste valori inestimabile ale artei şi culturii noastre tradiţionale. Totul depinde cine îi îndrumă pe aceşti amatori de folclor. În comuna din vecinătatea municipiului Gherla, Primăria acordă o atenţie deosebită valorificării obiceiurilor populare locale. În acest sens avem drept exemplu concret spectacolul de colinde, cîntece şi jocuri populare organizat, la sfîrşitul săptămînii trecute, de administraţia locală cu ocazia săbătorilor de iarnă. Sala mare a Căminului cultural din centrul comunei a fost şi de această dată arhiplină, mintiuanii fiind mari amatori de folclor (în anii 60-70 formaţia de jucăuşi din satul Buneşti, alcătuită numai din bărbaţi, cîştiga premii importante la festivalurile şi concursurile naţionale). Tradiţiile sînt continuate şi în zilele noastre. Ansamblul de dansuri populare „Mugurii Mintiului” condus de soţii Simion şi Sanda Berchi este deja cunoscut în tot judeţul Cluj. Şi în cadrul spectacolului amintit, cei 40 de copii au susţinut un program de jocuri populare de pe Someş şi de pe Cîmpie, mult agreat de public. Pe lîngă ei au mai evoluat cursanţii Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” Cluj – secţia canto popular şi elevii Şcolii Gimnaziale din localitate. O apariţie mult aplaudată a fost familia Micu, prezentă cu mic, cu mare, pe scenă. Desigur, în centrul atenţiei au fost frumoasele şi originalele colinde, dar am reauzit şi îndrăgite melodii de muzică populară din zona Mintiului. Ca invitat, a susţinut un program de calitate Ansamblul folcloric „Valea Someşului” din Gherla, sosit la Mintiu Gherlii cu grupa mijlocie. Micii dansatori mereu au succes, iar originalele costume populare sînt admirate de fiecare dată (nu întîmplător, formaţia efectuează anul turnee peste hotare!). Cu ocazia sărbătorilor, artiştii amatori au fost salutaţi şi felicitaţi de primarul comunei Mintiu Gherlii, Dumitru Oltean, care ştie să aprecieze valorile culturale din localitate. Tot cu acest prilej au fost răsplăti?i cu dulciuri şi fructe elevii şi bătrînii de pe raza celor 6 sate componente ale comunei. În lăcaşurile de cult au avut loc concerte de colinde susţinute de corurile bisericilor.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.