Cinematograful „Dacia” va deveni un centru al comunităţii cu activităţi pentru toate vîrstele

Cinematograful „Dacia” din cartierul Mănăştur se află în plin proces de modernizare, lucrările urmînd să fie finalizate pînă la sfîrşitul acestui an. Clădirea, a cărei suprafaţă este de 960 de metri pătraţi – subsol, parter şi etaj – a fost dată în folosinţă în anul 1981.

Primarul Emil Boc a organizat miercuri o conferinţă de presă pe noul şantier, pentru a prezenta proiectul Cinema Dacia 1municipalităţii şi stadiul lucrărilor. „V-am invitat astăzi aici pentru a vedea stadiul lucrărilor la cinematograful Dacia din Mănăştur. Acest cinematograf, din nefericire, după Revoluţie, s-a transformat într-o groapă de gunoi, multă vreme fiind nefolosit. Astăzi este în lucru şi pînă la 1 ianuarie 2016 lucrările vor fi gata din toate punctele de vedere. Aceasta înseamnă amenajări interioare, finisaje, zugrăveli şi achiziţionare de mobilier specific cinematografelor”, a spus edilul.

Potrivit acestuia, valoarea lucrărilor este de 2,8 milioane cu TVA şi presupune ,în primul rînd, reabilitarea integrală a sălii de cinema, care va permite proiecţii 3D, cu toate dotările specifice. „De asemenea, sala mică va avea o dimensiune multifuncţională, de la conferinţe, expoziţii, la centru cultural pentru tineret sau pentru pensionari şi activităţi pentru copii. La etaj va fi amenajată tot o sală multifuncţională. Această reabilitare a fost consecinţa proiectului de bugetare participativă. Practic, cetăţenii au decis ce urmează să se întîmple aici. Ei au optat pentru un centru cinematografic şi cultural al Mănăşturului, unde să avem, pe de o parte, proiecţii de filme, dar şi activităţi artistice, culturale, atît pentru tineri, cît şi pentru persoanele în vîrstă”, a precizat primarul.

Pînă în prezent, 70% din lucrări au fost executate. Este vorba despre desfacerea tencuielilor interioare şi exterioare, racordul termic şi electric, lucrările de apă şi canalizare, instalaţii de ventilaţie, demontări sanitare. Totodată, au fost realizate instalaţiile sanitare, cele electrice şi de termoficare, s-au realizat vestiarele şi s-au făcut amenajări şi finisaje exterioare. Cele 30 de procente, cît a mai rămas de executat din lucrările prevăzute, reprezintă montarea aparaturii de specialitate pentru sala de expoziţie, teatru, cinematograf şi sala de conferinţe, precum şi finisaje interioare.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, evaluarea situaţiei existente a clădirii a evidenţiat necesitatea realizării unor lucrări de reabilitare exterioare şi interioare. La nivelul parterului, unde se găsesc cele două săli de cinema, proiectul prevede o soluţie flexibilă, de amenajare a sălii mari de cinematograf astfel încît aceasta să poată servi şi ca sală de spectacole şi teatru. Scena va fi extinsă, iar spatele scenei a fost prevăzut cu spaţii destinate actorilor, respectiv cabine cu vestiare şi grupuri sanitare.

Sala mică – aflată într-o stare de degradare majoră datorită unui incendiu – se va transforma într-o sală cu pardoseală plată, fără gradene, pentru a se acorda flexibilitate mare în alegerea funcţiunilor. Astfel, în sala mică vor putea avea loc o multitudine de evenimente din cele mai variate, de la conferinţe şi întruniri pînă la concursuri şi serate de dans. Holul principal va fi destinat expoziţiilor de artă şi evenimentelor sociale, în timp ce etajul va fi reorganizat integral, fiind prevăzută o compartimentare semiflexibilă cu pereţi uşori.
A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.