Cinematograf ‘Florin Piersic’ – două evenimente !

Spectacol de gală cu … “Usturoi”.

vineri, 22 ianuarie, 20. 00

Usturoi (coproducţie Statele Unite, România, Olanda) nu ar mai avea nevoie de prezentări, filmul a avut parte de multe prezentări în ultimii doi ani, atît în ţară, cît şi peste hotare, bifînd şi prezenţe festivaliere.

Prin personaje şi acţiune, Usturoi se apropie, pînă la un punct desigur, de Tom Sawyer şi Huck Finn, cunoscuţii eroi ai lui Mark Twain.

De data aceasta, proiecţia românească propune alţi doi inventivi copii, ‘Eremia’ (interpretat de Darius Stoica) şi ‘Nicuşor (interepretat de Sebastian Topan), plăcuţi, întreprinzători, deschişi şi foarte prietenoşi, departe de idei preconcepute, cutume şi alte tradiţii.

Usturoi este şi rămîne o poveste românească, filmată în Treznea, Agrij, Răstolţ Deşert, Porolissum – Moigrad, Zalău (Sălaj), în trenul personal Cluj – Vinţu de Jos, în Cluj (inclusiv la Polus Center), locaţii care vorbesc de la sine atîta timp cît este un parcurs iniţiatic pentru cei doi copii, porniţi în aventura vieţii lor.

Regizorul Lucian Alexandrescu – director imagine Ionuţ Turda, scenariul Radu Băzăvan, procesare sunet Mark Riemersma – a avut în distribuţia numeroasî a filmului, doar doi actori profesionişti – Elena Ivanca, Ileana Negru, actriţele Naţionalului clujean -, folosindu-se în rest de forţele … locale, pitoreşti e drept, într-o peliculă plină de culoare şi sunet.

Este filmul despre prietenie, altruism, întrajutorare, copilărie şi copilării, naivitate, tradiţii şi obiceiuri, un film în care prietenia transcede problemele etnice.

Aniversări

Florin Piersic în “Paraşutiştii”

marţi, 26 ianuarie, 18. 30

La cei 80 de ani ai săi, Florin Piersic este aniversat prin proiecţia filmului Paraşutiştii, regia Dinu Cocea (imaginea George Voicu, muzica Richard Oschanitzky, montaj Maria Neagu), în distribuţie Florin Piersic, Emanoil Petruţ, Caleria Seciu, Nineta Gusti, Ileana Popovici, Gheorghe Naghi, Silviu Stănculescu, Geo Costiniu.

Un film despre curajul şi patriotismul militarilor români

Demostene SOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.