Cine va moderniza Liceul „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca

Câștigătorii concursului internațional de soluții pentru Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” au fost anunțați ieri, în cadrul unui eveniment transmis online.

Astfel, în perioada 5 – 7 noiembrie 2021 a avut loc jurizarea proiectelor înscrise la Concursul Internațional de Soluții „Liceul Nicolae Bălcescu, Cluj-Napoca” competiție lansată oficial pe data de 9 august 2021. Câștigătorul concursului a fost anunțat ieri și este Proiectul nr. 100  – GC0991 – S.C. Sqm  Architecture S.R.L. în asociere cu S.C. Filip S Concept S.R.L. și S.C. Hab Pro Creative S.R.L. Autorii principali sunt Urcan Remus Cristian și Filip Ionuț Radu, iar coautori Hotea Timotei și Urcan Remus Cristian.

Colaboratori arhitectură sunt S.C. Filip S Concept S.R.L. și S.C. Hab Pro Creative S.R.L, iar colaboratori specialități: S.C. XC  Project S.R.L. și S.C. CSP Proiect S.R.L.

Premiile acordate au fost următoarele: Premiul I: contractul de proiectare cu valoare estimată la nivelul sumei de2.499.780 RON, fără TVA, Premiul II: 83.000 RON și Premiul III: 41.500 RON.

Pentru Liceul teoretic „Nicolae Bălcescu”, municipalitatea a ales ca demers concursul de soluții de arhitectură pentru a găsi soluția cea mai bună de rezolvare a problemelor actuale ale acestui liceu și a spațiului urban adiacent.

Scopul concursului este în primul rând, găsirea echilibrului optim între modernizarea funcțională a liceului, integrarea în sit, aspectul arhitectural, soluțiile tehnice, soluțiile economice, soluțiile funcționale pentru extinderea liceului în aria de concurs, iar în al doilea rând, transformarea străzilor adiacente într-un spațiu urban vibrant, de bună calitate.

Dintre obiectivele proiectului amintim regândirea ansamblului alcătuit din corpurile de liceu actuale, clădirea de locuit și sala de gimnastică în vederea maximizării suprafețelor folosite pentru liceu și adaptării spațiului liceului la principiile educaționale ale secolului nostru; integrarea în zona istorică protejată prin punerea în valoarea a elementelor valoroase existente și adecvarea noilor intervenții; încadrarea suprafeței destinate construcțiilor ansamblului liceal propus în suprafață desfășurată construită totală de maxim 17.620mp; modernizarea / extinderea funcțiunilor și spațiilor actuale ale liceului, astfel încât să satisfacă nevoilor unui număr maxim de 1776 elevi, organizați în 70 de clase.

Autoritatea contractantă a concursului este Municipiul Cluj-Napoca, aceasta urmând să devină beneficiarul proiectului contractat în urma prezentei competiții.

Concursul a fost organizat de către Ordinul Arhitecților din Romania (OAR), în conformitate cu prevederile Ghidului de bune practici în organizarea concursurilor de soluții OAR, publicat în 2018, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziție publică.

Ansamblul Liceului „Nicolae Bălcescu” este alcătuit în prezent din 3 clădiri în care se desfășoară activitate didactică, câteva anexe și sala de gimnastică Sonia Iovan. Suprafața ansamblului  este de aproximativ 15.000 mp.

Anca COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut