Cine stabileşte dacă o pădure este infestată pentru a putea fi tăiată în totalitate?

Un deputat suspectează  marii exploatatori de lemn de faptul că fie îmbolnăvesc „virtual” copacii, fie îi infestează de facto, pentru a putea tăia pădurile în totalitate, de la rădăcină.

Deputatul PSD, Sorin Bota (foto), se declară îngrijorat şi, totodată revoltat, de modul în care se taie pădurile în România. În acest sens, parlamentarul a adresat o întrebare ministrului Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, cu privire la metoda de tăiere „la ras” a pădurilor.

Potrivit lui Bota, Codul Silvic interzice tăierea la ras a pădurilor, admiţând doar ras în perdea. Deputatul explică faptul că rasul în perdea presupune alternarea tăierii  unei fâşii de pădure cu lăţimea de 40 de metri, respectiv a păstrării pădurii în fâşii de  40 de metri – aceasta fiind modalitatea legală de exploatare. Cu toate acestea, potrivit prevederilor legale, există şi posibilitatea tăierii pădurilor în totalitate, numită generic „la ras”, în condiţiile în care pădurea este declarată bolnavă.

„Cum se poate să se infesteze un munte întreg?! Şi cine stabileşte dacă o pădure  este infestată?”, se întreabă deputatul, suspectând că cei interesaţi de exploatarea lemnului fie îmbolnăvesc intenţionat arborii, fie doar îi declară infestaţi, fără ca acest lucru să fie adevărat. „De ce la noi nu se respectă legea şi se taie pădurile la ras? Dacă o să-mi spuneţi că toate pădurile sunt infestate, atunci vă rog să-i daţi afară pe toţi cei care le păzesc”, punctează deputatul, adresându-se ministrului Apelor şi Pădurilor.

Totodată, parlamentarul precizează că are în lucru un proiect de lege privind exploatarea masei lemnoase, act normativ prin care se doreşte reglementarea foarte strictă a tăierilor de păduri.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.