Cine pe cine urmează?

Ungaria încearcă în continuare să convingă opinia publică europeană de faptul că problema minorităţilor naţionale este una europeană. Recent, într-un discurs adresat adunării generale a Federaţiei Asociaţiilor Naţionale Maghiare din Europa de Vest (NYEOMSZSZ), comisarul prim-ministrului ungar responsabil cu protecţia minorităţilor şi autonomie, Katalin Szilia, a criticat Uniunea Europeană pentru faptul că spunea ea, „ignoră” problemele celor 50 de milioane de persoane aparţinând minorităţilor naţionale care reprezintă 10% din populaţia Uniunii și se ocupă, în schimb, de problemele tuturor tipurilor de minorităţi”.

Comisarul prim-ministrului ungar a propus, în acest context, ca și alte țări să urmeze Ungaria în recunoaşterea rolului minorităţilor naţionale în formarea statelor lor, remarcând însă că acest lucru nu se întâmplă în prezent în România, Slovacia şi Franţa. Declarația făcută de Katalin Szilia este de o obrăznicie ieșită din comun și se înscrie în seria de provocări revisionist-revanşarde şi de pretenţii horthysto-szalasiste.

Cum adică România să ia exemplul Ungariei în problema minorităților naționale?!

La nivel european este cunoscut faptul că, în România, minorităţile naționale, care constituie un procent de 10 la sută din totalul populaţiei, pot studia în limba proprie la toate nivelurile, îşi pot utiliza limba în raport cu administraţia locală, justiţie şi la nivelul sistemului de sănătate. Mai mult, toate minorităţile naţionale din România au reprezentanţi în Parlamentul României, iar numeroşi membri ai acestora deţin funcţii cheie în stat. Tot pentru a veni în sprijinul minorităţilor naţionale, în România funcţionează Institutul pentru Relaţii Interetnice şi Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării, ultimul fiind înfiinţat tocmai pentru a preveni eventuale derapaje care să afecteze membrii minorităţile naţionale. Practic, minoritățile din România se se bucură de gamă largă de drepturi, drepturi stipulate, de altfel, de către toate convenţiile internaţionale în domeniu, la care România este parte.

Din păcate comunităţile româneşti din din Ungaria nu beneficiază încă de aceeaşi protecţie de care are parte minoritatea maghiară din ţara noastră. Spre exemplu, în cazul reprezentării în parlamentul ungar, minoritatea românească este reprezentată de un purtător de cuvânt din partea Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria/AŢRU, care nu are drept de vot. însă poate lua cuvânSigurul lucur pe care îl poate face este să ia cuvântul în plenul şedinţelor, dacă pe ordinea de zi se află interesele minorităţii româneşti, conform legislaţiei în vigoare.

Or, acest lucru nu cred că este un model de protecție al minorităților pe care să-l urmeze și alte state.

În cadrul adunării generale a NYEOMSZSZ Arpad Janos Potapi, secretarul de stat responsabil cu politicile pentru comunităţile maghiare din străinătate, a propus transformarea NYEOMSZSZ într-o organizaţie paneuropeană şi includerea ţărilor din Europa Centrală şi Balcanică.
Care ar fi oare scopul acestui demers? Simplu. Până acum, una dintre cele mai active organizații în susținerea idealurilor revizioniste ale maghiarilor a fost Uniunea Mondială a Ungurilro(UMU), condusa de inginerul clujean Patrubany Miklos. Ea militează pentru anularea Tratatului de la Trianon și reinființarea Ungariei Mari. Cum în ultimii ani organizația și-a pierdut din vizibilitate, probabil că s-a decis că e nevoie de o altă entitate care să agite spiritele, în special în această zonă a Europei iar cea mai potrivită ar fi Federaţia Asociaţiilor Naţionale Maghiare din Europa. E grav însă că toate aceste mișcări și atacuri puse la cale de Budapesta nu au parte de nici un răspuns din partea României. De ce? Pentru că oficialii de la București în frunte cu șeful statului sunt ocupați cu criza politică și guvernamentală și nu văd sau nu vor să vadă ce se întâmplă în jurul României.

Cosmin PURIȘ