Cine face Legea?

RADU VIDA

Nimeni nu-i perfect, spune o ţâpuritură citadina, dar, adăugăm noi şi imperfecţiunea ar trebui să aibă limite.

Şi când vorbim de Legislativ…

Nu mai putem invoca „tinereţea” democraţiei din Ţărişoară. Şi nu avem nici o scuză că noi, electoratul, nu ne-am luminat. Că n-am învăţat, fie şi… din mers, regulile democraţiei autentice. Au trecut 26 de ani de când nu mai mergem ca o turmă nediferenţiată la urne. Ar fi trebuit să ne prindem despre ce şi cum, cine păcăleşte şi cine doar persuadează pentru a ajunge în Parlament. Cine tromboneşte şi cine este realmente interesat în a ne face viaţa mai bună, mai ordonată, mai prosperă. Şi, mai ales, ar trebui să-i dibuim pe acei candidaţi care, pe lângă sinceritate, au şi o mare doză de competenţă profesională. Şi, care – permiteţi-mi să folosesc un cuvânt care pare perimat! – are aplicaţiune. Căci, până la urmă, cu o serioasă doză de interes pentru lucrul bine făcut,  dublat de bun simţ civic, poţi să ocupi fotoliul respectiv, chiar dacă eşti cântăreţ, lăcătuş sau poet neoromantic şi necunoscut. Restul îl fac specialiştii.

Ce ne facem, însă, când cei din urmă pomeniţi nu-şi dau interesul (eufemistic vorbind, desigur) şi lasă să se strecoare în pachetele de legi ale jalnicei noastre democraţii, devianţe greu de imaginat chiar şi în dictaturi, societăţi mai dezorganizate, neguvernabile, practic?

Răspuns: nu ştiu!

Poporul nu are altă soluţie decât să ia în serios urmărirea vieţii politice interne, concentrarea asupra acelor zile în care se fac vestitele campanii preelectorale şi, desigur, să vegheze ca, acolo, în urne, să ajungă numele oamenilor cei mai pregătiţi, semenii cei mai  aplecaţi spre conturarea şi consolidarea binelui celuilalt.

Exemplul terifiant cu care s-a arătat la televizii doamna Raluca Prună, ministrul Justiţiei, reprezintă, din păcate, esenţa a ceea ce facem noi cu legile care ne privesc direct. Nu noi – pardon! -, ci cei care ocupă peste 500 de posturi de parlamentari şi, mai ales, experţii lor într-ale legilor.

Nu e normal, dar este evident pentru toată lumea că un parlamentar mai vorbeşte şi tâmpenii. Se întâmplă la case şi mai mari şi, se pare, face parte din jocul diabolic al democraţiei şi interesului. Dar, acolo, în umbra lor, există o armată de jurişti! Care trebuie să toarne în tiparele dreptului intern şi internaţional tot ceea ce e de reglementat. Auziţi! Doamna Prună susţine că pentru 30 de oglinzi, furate într-o parare oarecare se primeşte, cumulat, 30 de ani de pârnaie, iar pentru omor – 18 ani.

Am… umblat la alcătuirea noilor coduri civile şi penale, la proceduri, la ordonanţe de tot felul. Şi – cu mâna pe inimă! – nu este normal. Multe din democraţiile vechi au şi acum legi bătute în cuie de sute de ani. Cu toate că vremurile s-au schimbat, adaptarea lor la cotidian nu necesită revizuirea codurilor, a Constituţiei. Dovadă că, la vremea lor, au fost făcute cu cap. Şi responsabilitate.

S-a impune o concluzie, nu credeţi!? N-am s-o fac pe deşteptul. Pentru că, până la urmă, nu părerea mea contează. E mult mai important ca fiecare dintre noi să cearnă şi să discearnă. Şi să acţioneze. E mare dreptate în ceea ce spune folclorul că peştele de la cap se-mpute. Dar, fiţi siguri, că de la coadă primeşte fiinţa acel impuls… mecanic, prin care poate să înainteze prin cele ape limpezi sau tulburi, deopotrivă.

Aşadar…