Cine au fost Magii?

Evanghelia după Matei îi menționează pe magii care au venit din Răsărit pentru a se închina Pruncului Isus. Însă, cine anume au fost magii, rămâne, în parte, un mister.

Unele traduceri ale Bibliei folosesc termenul de astrologi pentru magi. În greacă, cuvântul magos (magoi, la plural) are patru sensuri: 1. un membru al clasei preoțești din Persia antică, în care astrologia și astronomia erau preocupări de frunte încă din timpurile biblice; 2. cineva care are cunoștințe și puteri oculte, fiind adeptul interpretării viselor, astrologiei, ghicitului viitorului și al divinației; 3. un magician; 4. un șarlatan care își înșală victimele prin practicile menționate anterior. Din aceste definiții posibile și din descrierea oferită de Evanghelie, magii erau, probabil, preoți-astrologi persani care puteau interpreta stelele, în special semnificația stelei care a anunțat nașterea lui Mesia (chiar și istoricul antic Herodot – secolul al V-lea î.Hr. – atestă abilitățile astrologice ale clasei preoțești din Persia).

Mai important, vizita magilor a împlinit profețiile Vechiului Testament. Balaam profețise despre faptul că venirea lui Mesia va fi marcată de o stea: „Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel…”. Psalmul 71 vorbește despre faptul că neamurile vor veni să se închine lui Mesia: „Împărații Tarsisului și Insulele daruri vor aduce, împărații arabilor și ai reginei Saba prinoase vor aduce. Și se vor închina lui toți împărații pământului, toate neamurile vor sluji lui”. Isaia a profețit, de asemenea, darurile aduse: „Caravane de cămile te vor acoperi, și dromadere din Madian și Efa. Toate sosesc din Șeba, încărcate cu aur și cu tămâie, cântând laudele Domnului”.

Sfântul Matei notează faptul că magii au adus trei daruri, fiecare având o semnificație profetică: aur – darul pentru regi; tămâie – darul pentru preoți; și smirnă – dar pentru cei pe moarte. Sfântul Irineu (†202), în lucrarea sa Adversus haereses, oferă următoarea interpretate pentru daruri: aur, tămâie și smirnă, adică Rege, Dumnezeu și Răscumpărător, precum și virtute, rugăciune și suferință. În mod tradițional, noi ne gândim la cei trei magi ca la trei regi. Așa îi reprezentăm cel mai adesea în ieslele de Crăciun. Și în unele colinde sunt pomeniți „trei regi”. De fapt, tradițiile inițiale nu sunt unitare în ceea ce privește numărul magilor. Tradiția răsăriteană ne vorbește despre 12 magi. În Apus, mai mulți dintre primii Părinți ai Bisericii – printre care Origene, Sfântul Leon cel Mare, Sfântul Maximus din Torino – considerau că au fost trei magi.

În secolul al VII-lea, în Biserica Apuseană magii aveau deja nume: Caspar (scris uneori Gaspar), Melchior și Baltazar. În lucrarea Excerpta et Collectanea, atribuită Sfântului Beda (†735), citim: „Magii au fost aceia care au adus daruri Domnului. Primul se spune că a fost Melchior, un bătrân cu păr alb și barbă lungă (…), care i-a oferit Domnului aur, ca unui rege. Al doilea, numit Caspar, tânăr și fără barbă (…), s-a închinat lui Dumnezeu oferind ca dar tămâie, o jertfă demnă de o divinitate. Al treilea, cu pielea închisă și cu barbă mare, pe numele lui Baltazar (…), prin darul său, smirna, a mărturisit că Fiul Omului va urma să moară”. Într-un calendar medieval al sfinților, tipărit la Köln, se scria: „Suferind multe încercări și oboseli pentru Evanghelie, cei trei bărbați înțelepți s-au întâlnit în Sewa (Sebaste, în Armenia), în anul 54, pentru a celebra Crăciunul. Apoi au murit: Sfântul Melchior în 1 ianuarie, la 116 ani; Sfântul Baltazar în 6 ianuarie, la 112 ani; iar Sfântul Caspar în 11 ianuarie, la 109 ani”. Martirologiul Roman indică aceste date pentru sărbătorirea magilor.

Împăratul Zeno a adus relicvele magilor din Persia la Constantinopol, în anul 490. Relicvele au apărut apoi în Milano, mult mai târziu, fiind păstrate în Bazilica Sfântul Eustorgius. Împăratul Frederick Barbarossa al Germaniei, care a prădat Italia, a luat relicvele în anul 1162 și le-a dus la Köln, unde au rămas în siguranță până astăzi, într-un frumos relicvariu păstrat în marea catedrală.

Chiar dacă rămâne o doză de mister în ceea ce privește identitatea magilor, Biserica respectă actul lor de închinare. Conciliul din Trento, în Decretul despre Preasfânta Euharistie, subliniind reverența care trebuie acordată Sfintei Euharistii, decreta: „Cei care cred în Hristos venerează Preasfântul Sacrament cu cult de latrie, după cum i se cuvine Dumnezeului adevărat. (…) Pentru că în acest Sacrament noi credem că este prezent acel Dumnezeu pe care Tatăl din veșnicie L-a adus în lume. Este același Dumnezeu cu Cel în fața căruia magii au căzut în genunchi și același Dumnezeu cu Cel pe care Îl adorau apostolii în Galileea, după cum spun Scripturile”.

Și noi trebuie să luăm aminte la datoria pe care o avem de a-L adora pe Domnul prin rugăciune, închinare și acte de jertfă. Sfântul Grigore de Nazianz (†389) spunea într-o predică: „Să rămânem în adorație; și Lui, care, pentru a ne salva S-a umilit pe Sine până acolo încât a luat trupul nostru, să-I oferim nu doar tămâie, aur și smirnă (…), ci și daruri spirituale, mai sublime decât cele care pot fi văzute cu ochii”.

W.S.