Cînd dracii stau ciorchine

Asta e epoca: stress – stress – stress! Cît casa, cît blocul, cît Everestul !!!
Te pişcă de neuron, de ţi-l scoate din toţi ţîţînii, te smulge din rărunchi, te încrîncenează de zici că eşti blestemat de toţi ăia cu coarne şi coadă şi că îţi joacă tontoroiul pe fiinţa ta, dîndu-ţi între timp cu tifla, scuipîndu-te şi smulgîndu-ţi, fir cu fir, părul din cap. Oare, înainte de Hans Selye, care a inventat stressul, statuînd conceptul respectiv, oamenii ce aveau cînd dracii le stăteau ciorchine pe ei?

E drept că azi pasul Istoriei este cu totul altul. E drept că viaţa curgea, dacă nu mai bună, măcar mai molcomă. E drept că nu-ţi uruiau în cap decibeli trăzniţi de manele sau concerte de trei parale pe stadioane şi estrade, înnebunind cetăţenii paşnici din 7 cartiere, una-ntruna; că nu era zgomotul asurzitor de azi, căci acum nici în creier de munte nu-i rost de linişte, fiindcă peste tot se aud gatere ce fură cu spor, cu şi fără acte „în regulă”, dar fără milă şi cu o inconştienţă crasă, cînd nu e cu premeditare ticăloasă, codrul din codru. Cum de-i lasă? – ne crucim şi cu asta rămînem.
E drept că azi omul e prea ahtiat, pînă la demenţă, după Ban şi e în măsură să jertfească pe altarul lui păgîn şi pervers timp, sănătate, inteligenţă, scop, prieteni, tinereţea şi uneori viaţa. Fără preget, fără discuţie. Şi fără cap!

E drept, azi, că avem şi cîmpurile electromagnetice care ne îmbrăţişează malefic la tot pasul şi care sînt foarte mari, foarte puternice şi foarte periculoase, căci creierul uman nu a fost proiectat să suporte astfel de grozăvenii. Se pun acum chiar şi pe blocuri de locuinţe staţii GSM, care o ştie şi căţelul, că ard neuronii, dar îi pasă cuiva?
E drept că azi ne stresează şi supradozările cu pesticide şi E-urile din mîncare puse nu unul şi la gramaj fix, ci cu nemiluita şi „cu polonicul” – cum zice distinsul profesor nutriţionist, amărît pe drept cuvînt şi revoltat.
E drept că azi respirăm un aer absolut puturos şi nu-mi cer scuze pentru cuvîntul grosolan care-i încă prea fin pentru netrebnicia celor care ne fac asta.

E drept că azi, de tembeli ce sîntem, am găurit, tot prin poluarea multiplă masivă, mantaua de ozon a planetei, cea care ne proteja de atîta vreme, şi acum ne mirăm şi ne miorlăim că razele cele rele ale Soarelui se furişează prea uşor arzîndu-ne, umplîndu-ne de pete, negi, nevroze sau cancere.

E drept că azi poluăm planeta nu doar chimic – fizic – sonor, ci şi radioactiv, căci cine utilizează energia nucleară cea atît de extraordinar de periculoasă ar trebui să aibă un alt grad de conştiinţă, mult, mult mai ridicat! Atunci, cu siguranţă, ar ieşi din „jocul” diavolesc războiul nuclear, dar şi accidentele nucleare cele deja prea destule şi cu urmările lor care, se ştiu bine, dar se uită atît de repede.
E drept că azi poluăm Universul, Pămîntul, atmosfera, semenii şi propriul nostru creier cu ură şi alte gînduri şi sentimente negative, care toate produc dezechilibre de calibru, de neneglijat de o minte responsabilă şi deja se şi văd de la o poştă.

E drept …?
Nu, nu-i drept. Dar asta-i situaţia. Şi înainte de a merge mai departe ar trebui să ne uităm în jur şi în noi înşine, onest, profund şi responsabil, să ne asumăm ce vedem şi să vrem să schimbăm ceva. Ba să o şi facem şi încă rapid! Altfel, nici pomeneală să putem scăpa de Dracii care stau ciorchine pe noi şi pe toate cele, omorîndu-ne cu zile.
Stela-Maria Ivaneş