Cinci români s-au calificat în „optimile” Europa League. Tragerea la sorți a „optimilor” are loc vineri, la ora 14

Se știu echipele calificate în „optimile” de finală ale Ligii Europa, iar Germania, țara care a dat câștigătoarea celui mai prețios trofeu inter-cluburi, Champions League, trăiește o adevărată dramă: toate echipele au fost eliminate în „16”-imi! În schimb, Anglia exultă, după ce trei din cele patru reprezentante s-au calificat mai departe. Tottenham Hotspur, Arsenal Londra și Manchester United au marcat împreună, în cele două manșe ale „16”-imilor, nu mai puțin de 16 goluri! Dacă Tottenham și Manchester United au obținut calificări facile, Arsenal a tremurat în returul cu Benfica Lisabona, disputat pe teren neutru, respectiv la Pireu, pe stadionul lui Olympiakos. Benfica a revenit de la 0-1 și a condus cu 2-1, dar a pierdut și meciul și calificarea în minutul 87. Ca de obicei, Arsenal a fost salvată de gabonezul Pierre Aubameyang. Și cealaltă echipă portugheză prezentă în „16”-imile competiției, Sporting Braga, a fost eliminată. Formația antrenată de Carlos Carvahal a pierdut ambele manșe cu AS Roma. Italia trimite două echipe în „optimi”, doar Napoli nereușind să promoveze „16”-imile deși pornea mare favorită în dubla cu Granada. În cursa pentru câștigarea trofeului au rămas și cinci români: Ianis Hagi (Glasgow Rangers), Mircea Lucescu, Tudor Băluță (ambii Dinamo Kiev), Andrei Rațiu (Villarreal) și Nicolae Stanciu (Slavia Praga). Ianis Hagi a fost titulat la Rangers, în meciul cu Royal Antwerpen, câștigat de britanici cu 5-2. Românul a evoluat 71 de minute, fiind schimbat de Steven Gerrard la scorul de 3-2. Dinamo Kiev, echipă antrenată de Mircea Lucescu, s-a impus cu 1-0 pe terenul belgienilor de la FC Brugge, cu un gol marcat târziu, în minutul 84. La gazde, Tudor Băluță nu a jucat, fiind accidentat. Slavia Praga, cu românul Nicolae Stanciu titular, acesta fiind schimbat în minutul 69, a obținut o calificare senzațională, eliminând echipa aflată pe locul trei în clasamentul din Anglia, Leicester City. După 0-0 la Praga, Slavia s-a impus cu 2-0 în deplasare, iar Stanciu a dat pasa la primul gol, înscris de Provod, în minutul 49. Andrei Rațiu, fundașul în vârstă de 22 de ani, legitimat la Villarreal, a fost rezervă neutilizată în returul cu Red Bull Salzburg, disputat pe „El Madrigal” și câștigat de gruparea antrenată de Unai Emery cu 2-1. Austriecii, învinși în tur cu 0-2, au început manșa secundă promițător, cu un gol marcat devreme de Berisha. Revenind la Andrei Rațiu, acesta nu a evoluat niciodată în România, s-a format la Villarreal, iar în sezonul 2020 a jucat în Olanda, la Den Haag. Acesta s-a născut la Aiud, dar familia lui s-a mutat la Aragon pe când Andrei avea doar șase ani.

 

 

Rezultatele înregistrate în meciurile disputate joi, în manșa retur din faza „16”-imilor de finală

 

Ajax Amsterdam – OSC Lille               2-1 (în tur 2-1)
Arsenal Londra – Benfica Lisabona     3-2 (în tur 1-1)
Hoffenheim – Molde FK                      0-2 (în tur 3-3)
Glasgow Rangers – Royal Antwerp     5-2 (în tur 4-3)

SSC Napoli – Granada                         2-1 (în tur 0-2)
Şahtior Doneţk – Maccabi Tel Aviv     1-0 (în tur 2-0)
Villarreal – RB Salzburg                      2-1 (în tur 2-0)
AC Milan – Steaua Roşie Belgrad        1-1 (în tur 2-2)
Bayer Leverkusen – Young B. Berna   0-2 (în tur 3-4)
FC Bruges – Dinamo Kiev                   0-1 (în tur 1-1)
Dinamo Zagreb – FC Krasnodar          1-0 (în tur 3-2)

Leicester City – Slavia Praga                0-2 (în tur 0-0)
Manchester United – Real Sociedad     0-0 (în tur 4-0)
PSV Eindhoven – Olympiakos Pireu   2-1 (în tur 2-4)
AS Roma – Sporting Braga                  3-1 (în tur 2-0)
Tottenham Hotspur – Wolfsberger       4-0 (în tur 4-1)

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut