Cinci fotbaliști de la „U” Cluj au participat la cantonamentul naționalei de juniori a României

Zilele trecute s-a încheiat cantonamentul naționalei de juniori a României, având în componență jucători născuți în 2005, care s-a desfășurat la Centrul Național de Fotbal Buftea. Ultimele zile ale acțiunii au adus și două jocuri de pregătire pentru naționala coordonată de antrenorii Victor Ene, Iulian Cojocaru și Eugen Anghel. Acestea au fost în fața unor echipe de club formate din juniori cu un an mai în vârstă. Primul adversar a fost Universitatea Craiova, locul 3 în Seria de Vest a Ligii Elitelor Under 17. Tricolorii au reușit să se impună cu 3-0, golurile fiind marcate de Mazilu (5), Capac (65) și Horșia (89). Stagiul s-a încheiat cu partida disputată în fața lui FCSB. Formația care ocupă locul al doilea în Seria de Est a Ligii Elitelor Under 17 s-a impus cu 4-0, ultimele două goluri venind în ultimele 5 minute. „A fost un stagiu de pregătire important și vrem să îl repetăm și în martie, cu un alt lot, din dorința de a vedea cât mai mulți juniori la lucru. Din păcate, puțini dintre jucători au evoluat la categoria superioară de vârstă, Under 17, sau în competiții de seniori, restul nu au fost implicați în competiții în ultimul an, în contextul pandemiei. Iar acest lucru s-a văzut în special din punct de vedere fizic. Băieții s-au comportat și pregătit exemplar pe durata cantonamentului. Am văzut în multe momente un joc bun, de calitate, dorință și destule reușite din partea lor. Pe finalul jocului cu FCSB, echipă care are mulți jucători de valoare la categoria Under 17 și nu numai, s-a văzut cel mai mult lipsa jocurilor cu miză din ultimul an”, a declarat antrenorul Victor Ene. Pe durata ultimului an, generația juniorilor născuți în 2005 a participat, în contextul pandemiei, la o singură acțiune, turneul internațional de la Osijek, Croația, în septembrie 2020. Tricolorii au jucat patru partide și au încheiat competiția pe locul secund, fiind învinși în finală de selecționata țării gazdă. Primele meciuri oficiale ale acestei generații vor avea loc în a doua parte a anului acesta. România va întâlni Germania, Rusia și San Marino în calificările pentru EURO U17 din 2022. Pentru a merge mai departe la Turul de Elită, tricolorii trebuie să încheie grupa pe unul din primele două locuri sau să se regăsească între cele mai bune 4 echipe de pe locurile 3. EURO 2022 dedicat juniorilor Under 17 este programat să se dispute în Israel. Din lotul care s-a pregătit la Centrul Național de Fotbal de la Buftea au făcut parte și cinci fotbaliști legitimați la Universitatea Cluj. Este vorba de  portarul Patrick Kis, fundașii Alexandru Fărăgău (Universitatea Cluj) și Florin Brășfăleanu (Universitatea Cluj), respectiv mijlocașii Eric Vînău (Universitatea Cluj) și Leonard Moraru (Universitatea Cluj). Să mai scriem că alți patru jucători ai „Șepcilor Roșii”, Iustin Neacșu, Rareș Scocîlcă, Septimiu Kolbasz și Traian Oargă, vor fi juniorii ce vor reprezenta ”U” în duelul dintre România Under 17 și Ungaria Under 17. „Micii tricolori” se vor reuni pe 13 februarie, jocul cu reprezentativa similară din țara vecină fiind programat pentru data de 17 februarie, în localitatea Gyula.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut