Cifrele dezamăgirii

Radu VIDA

Scoateţi pieptul! Umflaţi-vă în pene! (burta nu trebuie suptă, pentru că oricum facem, tot flămînzi se cheamă că sîntem). Se vede treaba că nu ne-au murit lăudătorii. Şi, în consecinţă, nu e nevoie să inventăm alte şi alte basme despre noi înşine.

Am mai trăit odată păcăleala cifrelor. Şi multă vreme am înghiţit această… pastilă otrăvită, pînă am aflat că una era realitatea mizerabilă şi cu totul alta cînd se raporta, acolo, sus. Filtrele care aveau grijă ca cifrele să “arate bine” erau nenumărate şi, practic, toţi participam la minciuna generală. Atîta doar că, nici pînă astăzi, nimeni nu recunoaşte nimic. Şi, după un vechi şi îndelung experimentat truc bizantin, aruncăm cu balegă în ograda vecinului.
Să ne întoarcem, însă, la prietenii noştri, americanii.
Spune un raport al AmCham – un fel de odaie, dar mai mică decît SUA şi celelalte stele de pe drapel – că România, adică noi, am înregistrat o creştere anuală de 4,5% a PIB-ului. Pe cap de locuitor mioritic.

Tare, nu?
Ce poate fi mai exact decît cifra rece, grăitoare, care n-are mamă, n-are tată, dar reflectă sau ar trebui să reflecte realitatea. Că nu e aşa?…
Nu ne-am propus să apelăm la memoria nicicui şi să glosăm pe subiecte de economie politică. Care lecţii sînt, oricum, fade şi plictisitoare. Nici n-o să înşirăm toate… fabulele surprinse în acest indicator al produsului intern brut. Şi, sincer, nici nu interesează pe nimeni. Interesează, însă, dacă, din volumul acesta uriaş de PIB, ne revine şi nouă ceva. Propun să nu fim egoişti şi să nu ne gîndim doar la buzunarul nostru. Dar o autostradă, acolo, niscai locuri de muncă, unde să se plătească ceva mai mult decît minimul acela nenorocit pe economia (inexistentă). Ne-am mulţumi şi cu nişte amenajări agricole sau revigorarea unor zone turistice, care ne-au făcut să ne scoatem, trufaş, capul în lume. Dar, Statul ăsta nemaipomenit spune doar că dă bani pentru birocraţie, diasporă şi pentru ca armata altora să poa’ să facă pe nebunul pe tot globul pămîntesc. A, da! Şi mai umflă bugetul celor care, prin ruga lor pămîntească, promit că vom avea zile fericite pînă la sfîrşitul veacurilor. Pe post de hrană pentru viermii cei groşi.
Sigur că statisticienii americani precizează, mai la coadă, că această creştere reprezintă doar ceva peste un sfert din cît au realizat toate statele Uniunii Europene. Dar chiar aşa… nimic, nimic!

Iar noi, în loc să ne bucurăm…
Strîmbăm din nas. Chiar şi atunci cînd auzim că am avut trei ani de dezvoltare economică intensă. Nu, zău! Unde? În care parte a Ţărişoarei? Da’ aşa spune Raportul de competitivitate al Camerei de Comerţ Americană în România. Repet: nu-mi mai încap în izmene! Asta este – vedeţi şi dumneavoastră – consecinţa capului plecat. Ce n-a avut parte de furia jandarmului care, tot el, a provocat adierile de vînt ucigător în primăverile arabe. Noi am fost cuminţi. La noi nu trebuie schimbaţi preşedinţi… Poate pe ici pe colo, cîte un cap de executiv. În rest…

Zice că şi la afaceri sîntem “fruncea”.
Marile businessuri cu covrigi (în coada cui?), tonete de îngheţată, dar şi desăvîrşirea deconstrucţiei economice (industriale şi agricole), vînzările de păduri şi pămînturi mănoase au făcut ca Banca Mondială să ne pupe în… frunte. Conform documentului “Doing Business” (în traducere liberă: să bişniţăreşti) România a fost pe locul 72 în 2011 şi a săltat, brusc, în 2016 pe locul 37. Şi la competitivitate am săltat de la locul 77 (2011) la 53 în 2015.
Că doar nu-i doare pixul, nu?