Chipul şi asemănarea…

RADU VIDA

Ar putea fi titlul de fabulă, dacă n-ar fi chipul unei realităţi din ce în ce mai supărătoare.

Făţărie, cum ar veni.

Zilele libere, invenţii ale modernităţii, încep să depăşească limitele bunului simţ. Sunt multe. Potrivite cu mâna. Şi, în consecinţă, inspirate dintr-un folclor prost înţeles.

Vinovaţi? Politicienii.

În goana lor după voturi, populismul a fragmentat activitatea omului. Ici o zi pentru marcarea naşterii la capra vecinului, colo o alta, pentru comemorarea dispariţiei şobolanilor cu pene şi limba în pioneze…

Aparent, aceste zile libere fac bucuria gloatei. Aparent, zic, pentru că, în general, oameni îşi organizează timpul liber în funcţie de timpul cerut pentru asigurarea existenţei. Timpul liber, aşadar, trebuie să fie corelat cu munca prestată pentru societate. Altfel, e aducătoare de probleme. Iar ocuparea timpului liber e o problemă tot atât de serioasă ca şi eficienţa timpului de lucru. Dacă e… belingăreală, dacă ne facem doar că muncim, se cheamă că ne batem joc de noi, de patron, de societate; dacă ziua… găurită de cine ştie ce eveniment inventat nu poate fi umplută cu deconectare, tot nefericire se numeşte. Deranj. Iar povestea devine inutilă. Şi într-un caz şi în celălalt e doar pierdere de timp, îndemn la leneveală şi nepăsare. Ţinută în priză, cum se spune, Fiinţa reuşeşte să marcheze atât timpul liber, cât şi timpul muncii cu folos. Munca, în formă continuată, disciplinată şi bine temperată aduce productivitate. Satisfacţii de tot felul. Şi prosperitate pentru societate. Tipul folosit pentru relaxare, un segment de concediu, spre exemplu, face ca refacerea forţelor organismului să fie benefică pentru reînceperea activităţii productive.

Altfel…

Acum, de Ziua Educaţiei, s-a hotărât: „Fără educaţie!”. Acest gen oficial de chiul, parcă nici nu mai tihneşte. Chiulul se face prin metodele alese de elevi, nu prin impunerea… organului: Azi vagabondezi! Mâine chiuleşti! De Paşti, de Rusalii, de… nu faci! Faci cum zic eu! De ziua copilului nu se învaţă. De ziua mamei… ca şi de ziua tatălui. De Crăciun e ca şi de 1 Decembrie ş.a.m.d.

Fractalii.

N-aş vrea să se înţeleagă că prin această observaţie doresc să spun că munca trebuie să fie exploatare. Că, vezi doamne, zilele libere nu-şi au rostul lor. Benefic, chiar. Sigur că de Ziua Mondială a Educaţie se poate merge la o… pizza, se pot organiza excursii, se pot inventa alte şi alte activităţi care să înlocuiască educaţia clasică, continuă, cu una surogat, de aparentă neglijare a orelor de mate sau fizică, pentru a vorbi despre cum e să nu mergi la şcoală, dar să reuşeşti în viaţă (!!!).

Sunt de părere că toate aceste zile libere de peste an s-ar putea aduna într-o altă săptămână de vacanţă. Şi, coroborate cu liberele aiuristice ale părinţilor, să se dea posibilitatea unor alte mini petreceri în familie.

Ne place când auzim de organizarea nemţească, spre exemplu, dar facem totul ca în balcanismul rău-famat de pe Dâmboviţa, Prut şi… Someş. Şcolile din Germania dau vacanţa elevilor pe rând, în aşa fel încât landurile să poată asigura şi concediile părinţilor. Asta pentru ca socializarea în familie să devină faptă, nu vorbă; clopoţelul de „pauza mare” sună de la… fără 12 minute la… şi 14 minute. Şi se respectă intrarea sau ieşirea la clasă cu stricteţe draconică.

De ce oare?