Chiar vă doare de Pactul Ponta – Băsescu?!

CALIAN ILIE CĂLIAN

Vasăzică, marele nostru preşedinte, geniul Carpaţilor şi al Mării Negre, başca restul mărilor şi oceanelor lumii pe care le-a străbătut cu vitejie, pînă să obţină postul de spion şef la Amsterdam, s-a hotărît: nu mai poate accepta protocolul de coabitare cu primul ministru. În ceea ce ne priveşte, problema este cu totul alta: noi, cei 7,5 milioane de cetăţeni români cu drept de vot, care l-am „dat jos” pe Băsescu la ultimul referendum, nu am fost, în principiu, de acord cu acest „protocol” – decît, în ultimă instanţă, ca o mişcare de deblocare a unei situaţii pe care şahiştii o numesc „pat”, adică imposibilitatea de a se mai lucra ceva în România din cauza unor forţe străine, mobilizate de Băsescu în UE şi SUA. Ce interese au acele „cercuri” în păstrarea puterii discreţionare a lui Băsescu – asta o să o ştim peste vreo 50-60 de ani, cînd se vor face publice anumite documente – sau poate nici atunci. (Nici azi nu cunoaştem conţinutul tratatului naval dintre Anglia şi Germania, din 1938).

Oricum, aflăm că Băsescu s-a inflamat îngrozitor din cauza încetării mandatului unui procuror din DNA, care, de fapt, stătea acolo prin felurite „prelungiri” sau detaşări. Cum se poate ca preşedintele Republicii să fie, peste noapte, scandalizat de o încheiere legală a rolului unui procuror?! Simplu: Băsescu este cel care a numit în funcţie peste 450 de procurori – în funcţii mai importante, sau mai mici. Ştim, toţi, indiferent ce spun cei în cauză, că Băsescu s-a „preocupat” de subordonarea tuturor procurorilor din România. De ce? Nu doar – cum cred naivii, pentru a-i „da-n gît” pe „duşmanii” lui Băsescu – aceştia fiind orice persoană din România. Mult mai important era ca procurorii numiţi de Băsescu în posturi – pe criterii numai de el ştiute şi, poate, şi pe baza anumitor „dosare” – nu doar să acţioneze „împotrivă”, dar mai ales să ţină în sertar dosare compromiţătoare pentru aleşii lui Băsescu. Avem exemple destule – începînd cu cererile Curţii de Conturi, continuînd cu acelea ale Corpului de Control al Guvernului şi încheind cu cele de „nivel local” – în care procurorii vînduţi lui Băsescu au blocat orice fel de cercetări, de-a lungul multor ani. Mă aştept, desigur, sau poate dumneavoastră, stimaţi cititori, ca, după această frază, să vină anumite persoane la firmă, la redacţie, să mă lege. N-o să se poată întîmpla asta în mod normal, adică respectînd legea şi dreptul la opinie şi la libera exprimare, consfinţit în toate acordurile internaţionale şi ale UE la care România este parte. Nu pentru că n-ar exista procurori care să încerce, ci pentru că le este frică de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi de consecinţele pe care, pînă la urmă, le-ar putea suporta acei procurori şi, mai ales, acei judecători care ne-ar încălca drepturile.

Şi, pentru că am amintit de judecători, apare, chiar fără voia mea, şi o altă problemă. Ştim că procurorii lui Băsescu au misiunea de a fabrica dosare „compromiţătoare” despre „duşmanii” acestuia. (Nu pot să nu-mi amintesc că, în toamna lui 2005, încă proaspăt preşedinte, Băsescu a „organizat” – cu sprijinul unor „societăţi civile” care îi erau obediente atunci, iar unele şi azi – o întîlnire cu „presa de provincie”, în care ne cam da de înţeles, ziariştilor, că trebuie „să ţinem” cu el. Pentru că el va fi ”jucător”.) Dar, pînă la urmă, cine dă verdictul? Multă vreme – şi chiar azi – anumite persoane publice, în primul rînd politicienii – vorbesc cu mare respect despre Justiţie -, şi mai ales, pentru a nu supăra cumva vreun judecător. În ce mă priveşte, în ultima vreme mă întreb cel mai des dacă problema reală este aceea a „procurorilor lui Băsescu”, sau a putreziciunii din corpul judecătoresc.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.