Chavez – alţi şase ani de putere

Hugo Chavez, în vîrstă de 58 de ani, a ajuns la preşedinţia Venezuelei în 1999, cînd a demarat “Revoluţia bolivariană”, prin care a încercat să răspundă nevoilor oamenilor simpli, în detrimentul intereselor companiilor străine care, în opinia sa, au profitat de resursele naturale naţionale. Numele lui Chavez este legat la începuturile sale de lovitura de stat, din 1992, pe care a condus-o împotriva preşedintelui de atunci, Carlos Andres Pérez, şi care a eşuat. Responsabilitatea sa în această mişcare l-au costat doi ani de închisoare, însă Chavez a beneficiat de graţierea dictată de preşedintele Rafael Caldera, după un acord încheiat cu forţele de stînga.

Deja în libertate, Chavez s-a lansat în politică, iar aspiraţiile sale de a deveni preşedinte al Venezuelei au fost răsplătite la sfîrşitul lui 1997 cînd şi-a ratificat candidatura pentru alegerile de anul următor. El şi-a refondat partidul Movimiento Quinta República, MVR, şi a organizat o campanie menită să atace politicile “neoliberale” ale partidelor tradiţionale, care în 40 de ani de democraţie au guvernat Venezuela. El a atras de partea lui marea masă a populaţiei din categoriile de jos, deşi l-a susţinut şi o parte a claselor de mijloc. Chavez s-a impus cu o amplă marjă de vot şi, cu preşedinţia sub braţ, a convocat în 1999, Adunarea Naţională Constituantă şi a schimbat Constituţia, care i-a făcut posibilă realegerea în 2000.

După o serie de schimbări legale şi demisia mai multor responsabili ai companiei petroliere de stat Petroleos de Venezuela (PDVSA), guvernul a fost ţinta mai multor mişcări civice, care au culminat cu o lovitură de stat, în aprilie 2002, impulsionată de partidele de opoziţie şi o parte a forţelor militare. Dar lovitura a eşuat şi după trei zile Chavez s-a întors la preşedinţie. În august 2004, a fost convocat primul referendum de revocare a preşedintelui, în care Chavez îşi juca scaunul, dar el a sfîrşit prin a fi revalidat cu o majoritate de 61 la sută din voturi. Anul 2006 a fost cel al realegerii sale. Chavez a ştiut să profite de o opoziţie dezorganizată şi să obţină sprijinul a 62,48 la sută din alegători, mult peste cel de 32,9 obţinut de candidatul de opoziţiei de atunci, Manuel Rosales, guvernator al provinciei Zulia.

Chavez a strîns în jurul său mişcările de stînga şi a fondat Partidul Socialist Unit al Venezuelei (PSUV), continuînd naţionalizarea firmelor străine, acordarea de subvenţii şi promovarea de programe sociale, care au făcut să crească puterea de cumpărare a populaţiei, dar nu au rezolvat lipsa de securitate sau scumpirea vieţii. Al doilea mandat a fost marcat de alegerile parlamentare din 2010, cînd opoziţia a reuşit să pună capăt monopolului legislativ al PSUV în Adunarea Naţională şi de boala de cancer de care a anunţat că suferă în iunie 2011, fără prea multe detalii. Preşedintele s-a declarat “liber” de această boală în repetate ocazii, ultima dată în iulie anul acesta, după ce i-a fost descoperită “o leziune pelviană”. Tratamentul l-a ţinut mult timp departe de treburile ţării, fiind nevoit să se supună mai multor şedinţe de radioterapie în Cuba.

Însă la alegerile de duminică, 7 octombrie, Chavez s-a impus din nou, de data aceasta în faţa candidatului opoziţiei, Henrique Capriles Radonski, guvernator al statului Miranda. În 2009, Chavez a eliminat impedimentul mandatelor succesive şi are asigurat aproape un deceniu de putere, pînă cel puţin în 2019.