CFR Cluj, calificare cu emoții în turul doi și va juca cu o echipă din Gibraltar

CFR Cluj s-a calificat dramatic în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce a fost învinsă cu 1-2 de formaţia bosniacă Borac Banja Luka, într-un meci care a avut nevoie de prelungiri, contând în manşa secundă a primului tur preliminar al competiţiei.

 

Alexandru Chipciu a adus golul calificării, în minutul 118, cu un şut superb, care l-a surprins pe portarul gazdelor. Stojan Vranjes (60), fost jucător al CFR-ului, şi Panagiotis Moraitis (64) au înscris golurile campioanei Bosniei. Cum CFR a câştigat primul meci cu 3-1, iar după 90 de minute scorul a fost egal la general, 3-3, meciul a intrat în prelungiri. Din acest sezon al cupelor europene nu mai este valabilă regula golurilor marcate în deplasare, în caz de egalitate la general după două partide urmând să se joace prelungiri, iar în caz că egalitatea persistă, să se execute lovituri de departajare. Campioana României a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului, dar cinci minute de neatenţie au dat aripi gazdelor, o echipă modestă, dar agresivă, care şi-a jucat şansa cu ardoare, în faţa unei formaţii clujene care a evoluat fără convingere, fără vlagă în unele momente. Gazdele şi-a arătat intenţiile încă din debutul meciului, când Moraitis (4) a şutat de la 18 metri, pe lângă poartă. Apoi, Dujakovic (12) a tras din unghi, însă în plasa laterală. Prima oportunitate a echipei antrenate de Marius Şumudică a venit în min. 17, când, la centrarea lui Camora în faţa porţii, Omrani şi Costache nu au ajuns la minge. Păun (22) a şutat din voleu de la 12 metri, însă balonul s-a dus puţin alături. Gazdele au mai încercat o rezolvare de la distanţă, prin Vojnovic (24), dar acesta a fost imprecis. CFR a avut o fază fixă bună, lovitură liberă de la 18 metri, iar şutul lui Păun (41) a fost respins de Cetkovic. La reluare, Păun (46) a şutat din unghi, dar peste poartă. Arbitrul l-a iertat pe fundaşul Cosic (50) de al doilea cartonaş galben, deşi Costache s-a ales cu nasul spart la un duel. Păun a ratat o mare ocazie în min. 56, şutând pe direcţia portarul de la 8 metri. Stojan Vranjes (59) a şutat de la distanţă, însă pe pe lângă poartă, dar un minut mai târziu fostul jucător al CFR-ului a reluat cu capul, de la 11 metri, de lângă Camora, la centrarea lui Cosic, deschizând scorul (60). CFR a acuzat şocul şi a apărarea a cedat din nou, în min. 64, când Zakaric (ex-Universitatea Craiova) a centrat, Vusurovic a trimis cu capul cu boltă peste Arlauskis, iar Moraitis a reluat în plasă de pe linia porţii.

Echipa antrenată de Marius Şumudică a controlat jocul până la final, dar nu a reuşit să desfacă apărarea bosniacă. O singură mare ocazie de gol au avut ardelenii, în min. 87, prin Bouhenna, liber la 10 metri, dar algerianul a ratat şutul. Clujenii au fost mult mai periculoşi în prelungiri, conştienţi de hazardul loviturilor de departajare. Debeljuh (91) a fost deposedat in extremis de Vojnovic în careu, portarul Cetkovic a respins de la vinclu şutul lui Deac de la 18 metri (94), apoi Camora (112) a tras de la 22 de metri, dar mingea a lovit bara. Chipciu a reuşit un gol de kinogramă, cu stângul, de la circa 25 de metri, cu boltă, care l-a surprins pe Cetkovic (118), aducând calificarea. Finalul a fost dramatic, Borac atacând cu portarul în careul echipei clujene şi reuşind chiar să creeze pericol în două rânduri. Arlauskis a fost atent şi a respins şutul din unghi al lui Vusurovic (120+1), iar Cestor l-a blocat salvator pe Zivkovic în momentul şutului (120+3).

Adversar din Gibraltar în turul doi preliminar

CFR o va înfrunta în turul al doilea preliminar pe Lincoln Red Imps (Gibraltar), care a trecut de Fola Esch (Luxemburg), după 2-2 în primul meci şi 5-0 pe teren propriu. Campioana României va juca în deplasare prima manşă, pe 20 sau 21 iulie, iar revanşa e programată la Cluj-Napoca, pe 27 sau 28 iulie.
Red Imps au condus cu 2-0 şi în primul joc, din Ducat, dar gazdele au reuşit egalarea atunci. În Gibraltar, pe teren propriu, Red Imps şi-a surclasat adversara, prin golurile marcate de Tjay De Barr (19, 73), Liam Walker (39 – penalty, 68 – penalty) şi Kian Ronan (58). Proporţiile scorului au fost facilitate şi de faptul că oaspeţii au rămas în zece oameni din minutul 65, când portarul Thomas Hym a primit al doilea cartonaş galben.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut