CFR Cluj a spulberat o echipă de liga a III-a într-un meci amical!

CFR Cluj nu a avut deloc milă de adversara sa din Liga a III-a, Universitatea Alba Iulia, într-un meci amical disputat duminică seara la Cluj. Feroviarii au fost conduși în prima repriză, dar au reușit apoi să înscrie nu mai puțin de cinci goluri până la pauză. În repriza secundă, formația antrenată de Andrea Mandorlini a reușit să înscrie de încă patru ori, astfel că rezultatul final al meciului a fost 9-1 pentru ”vișinii”!

Golurile echipei din Gruia au fost marcate de Kresic (5), Juricic (7, 44, 59), Tachtsidis (14), Jefte Betancor (39 – penalty, 66), Rion Zejnullahu (56) şi Luca Mihai (80), respectiv Tronea (3).

CFR Cluj a început partida cu: Hindrich – Kresic, Morgan, Mogoş, Zejnullahu – Tachtsidis, Muhar (căpitan), Cvek – Konoplianka, Juricic, Betancor. Rezerve au fost Bălgrădean – Fică, Isaac Nortey, Luca Mihai, A. David, Janga.

Feroviarii sunt pe locul 2 în clasamentul SuperLigii, la două puncte de liderul FCSB, și vor juca etapa viitoare pe teren propriu împotriva celor de la Petrolul Ploiești. Partida se va disputa luni, 18 septembrie, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, cu începere de la ora 21.30.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut