CFR CLUJ A PARTICIPAT LA INAUGURAREA BAZEI SPORTIVE DE LA SÎNCRAIU

Locuitorii Sîncraiului, o comună frumoasă şi bine gospodărită din vecinătatea Huedinului, au trăit, poate, cel mai plăcut eveniment al anului prilejuit de inaugurarea noului stadion construit în mărginimea estică a localităţii, spre care s-a asfaltat drumul comunal 126. Acestă cochetă şi bine dotată bază sportivă, a primit finanţare parţială prin OG nr. 7/2006, în valoare de 475.000 lei primiţi de la Guvern, iar diferenţa de 725.000 lei a fost asigurată din bugetul comunei.

Din prezentarea investiţiei, făcută de primarul comunei ing. Póka Andrei Gheorghe, am reţinut că lucrările de construcţie şi amenajare a obiectivului au început în 2010, iar darea în folosinţă a terenului de fotbal a fost restricţionată de „înţelenirea” corespunzătoare a gazonului, pentru a evita refacerile suferite de Arena Naţională. De asemenea, sublinia interlocutorul la conferinţa de presă de sîmbătă, a trebuit terminată suprastructura adiacentă, între care şi aducţiunea curentului de medie tensiune pe o lungime de aproape 900 metri şi achiziţionarea transformatorului electric corespunzător.

Clădirea administrativă , are o suprafaţă construită de 300 mp. Compartimentată în vestiare pentru gazde şi oaspeţi, arbitri şi oficiali, grupuri sanitare necesare şi un număr de 12 cabine cu duşuri, încălzire centrală, pistă de atletism artificială, instalaţie de nocturnă, parcare asfaltată şi împrejmuire cu gard metalic. Prin amenajările făcute, o mare parte din zonă va face obiectul unui nou PUG ce va aduce în intravilanul localităţii mai multe hectare ale acestei comune ce se află la doar patru kilometri de Huedin.

Evenimentul de sîmbătă, pregătit în amănunt de către primar şi colaboratorii săi , a fost potenţat de prezenţa campioanei României la fotbal CFR Cluj, care a răspuns , fără pretenţii la participarea la acest mult aşteptat eveniment sportiv consumat sub poalele Apusenilor.

Preşedintele Iuliu Mureşan şi tehnicianul Ioan Andone au deplasat întregul lot de jucători la Sîncraiu, cei doi oficiali ai „vişiniilor” participînd şi la tăierea panglicii inaugurale, alături de primarul Andrei Póka.

Profitînd de întreruperea campionatului, pentru meciul României cu Olanda, CFR-ul a susţinut o partidă de pregătire pe noul gazon din Sîncraiu, jucînd în primele 45 de minute cu componenta Ligii a III-a, Sanătatea Cluj, pe care a învins-o cu scorul de 4-1 prin golurile marcate de Rui Pedro, Ionuţ Rada, Belanovici şi Alberto. Pentru Sănătatea a înscris Gaşpar.

De remarcat că la divizionara C a jucat şi finanţatorul echipei Dr. Aurelian Ghişa, care era să-l păcălească de două ori pe Felguiras.

În repriza secundă, campioana a avut ca adversar echipa gazdă, Voinţa, pe care a surclasat-o cu 16-2, golurile fiind semnate de : Hora -3, Kapetanos -5, Cadu-2, Valente-2, Bastos-2, Camora, Ligniani. Gazdele au reuşit să înscrie golurile de onoare prin Varga şi Moldovan.

În prima repriză, Ioan Andone, l-a folosit pe Ciprian Deac , refăcut după accidentarea suferită în confruntarea cu echipa lui Porumboiu, pe el contîndu-se chiar în întîlnirea cu turcii de la Galatasaray.

Din declaraţia de presă a preşedintelui Iuliu Mureşan, făcută pe pista de atletism a stadionului din Sîncraiu, am reţinut că a făcut un lucru extraordinar prin decizia de a participa la acestă inaugurare, iar baza sportivă din acestă localitate este foarte frumoasă, făcîndu-l să se bucure că se mai fac asemenea investiţii. Şi pentru că sînt iubiţi în Ardeal, pe măsură ce le va permite timpul, vor participa la astfel de acţiuni, deoarece şi el şi jucătorii s-au simţit foarte bine la Sîncraiu. Iuliu Mureşan, a informat presa că nu a renunţat la lupta pentru titlu, felicitînd jucătorii naţionalei, pe Victor Piţurcă pentru victoria din Turcia, victorie ce o doreşte şi CFR-ul în întîlnirea din Liga campionilor, cu Galatasaray.

După retragerea campioanei de pe noua bază sportivă, conducerea comunei a oferit o masă cu produse tradiţionale la noua cantină a şcolii din localitate, iar o parte din cei peste 1000 de spectatori, au rămas să urmărească disputa dintre echipele din Sîncraiu şi Izvorul Crişului, în cadrul „Cupei Călata”.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.