CFR Călători va transporta în acest an, doar 30% din pasagerii care au utilizat calea ferată în 1998

cfrCFR Călători îşi propune să transporte doar circa 50 milioane pasageri în acest an, cifră apropiată de cea din 2012, dar cu aproape 70% mai mică faţă de cea din 1998, anul cînd compania a fost înfiinţată oficial, prin împărţirea în bucăţele a fostului CFR.

În 1998, cînd a avut loc “reorganizarea” Societăţii Naţionale CFR, CFR Călători a transportat 146,8 milioane pasageri, de atunci şi pînă în prezent traficul înregistrînd un trend descendent. Astfel, conform datelor furnizate de companie agenţiei Mediafax, între 2007 şi 2009 numărul călătorilor s-a redus de la 85,7 milioane la 65,5 milioane, ajungînd la 57,6 milioane în 2010, respectiv 53,4 milioane în 2011.

În prezent, CFR Călători mai operează zilnic, la nivel naţional, doar 1.103 trenuri de călători, din care 6 trenuri InterCity, 220 trenuri InterRegio şi 877 trenuri Regio. Parcul de vagoane utilizat este de aproximativ 1.000 de unităţi, din care numai 24,4% de construcţie nouă sau modernizate, avînd o vîrstă de pînă la 10 ani, 7,5% cu vîrsta între 10 şi 20 de ani, restul fiind vagoane nemodernizate, cu vîrsta de peste 20 de ani, dintre acestea 44% avînd peste 30 de ani vechime. Parcul de material rulant motor este compus din locomotive electrice, diesel şi automotoare, circa 60% fiind folosit pentru trenurile de călători. Dintre acestea, o pondere de aproximativ 73% este deţinută de locomotive, 11% de automotoarele vechi sau modernizate şi 16% de automotoarele de tip Săgeata Albastră. Restul parcului este compus din locomotive vechi.

La sfîrşitul lunii iulie, compania mai avea 13.891 de salariaţi, cu 149 mai puţini decît la începutul anului, iar bugetul de venituri şi cheltuieli din 2013 prevede un număr de 13.880 angajaţi la finele acestui an.

Datorii de 1,2 miliarde lei

Compania a înregistrat anul trecut venituri de 1,99 miliarde lei (în scădere cu 22% faţă de 2011), cheltuieli de 2,98 miliarde lei (mai mari cu 16%) şi o pierdere de 992 milioane lei, de la un profit net de 1,5 milioane lei în anul precedent.

Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2013 al CFR Călători, prevede venituri totale de 2 miliarde lei, cheltuieli de 2,4 miliarde lei şi o pierdere de 400 milioane lei. CFR Călători a anunţat că a avut în primul semestru din acest an pierderi de 139 milioane lei.

Datoriile totale ale CFR Călători s-au menţinut la 1,67 miliarde lei în anii 2011-2012. Datoriile comerciale ale companiei se ridicau la 1,2 miliarde lei la finele lunii iulie, cel mai important creditor fiind CFR SA, suma reprezentînd în principal taxa de utilizare a infrastructurii. Printre creditori se numără şi furnizori de materii prime şi servicii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.