CFR – Adana, joi, în Conference League. Mandorlini: ”Trebuie să credem în șansa noastră!”

CFR Cluj debutează joi seara în noul sezon al Conference League împotriva echipei Adana Demirspor, iar antrenorul Andrea Mandorlini este îngrijorat că nu are decât foarte puține informații despre echipa care anul trecut a terminat imediat sub podium în puternicul campionat al Turciei.

”A fost destul de dificil să-i urmărim pe cei de la Adana pentru că nu au avut încă meciuri oficiale. Am văzut ceva în meciurile amicale, dar nu e relevant pentru că amicalele sunt doar niște amicale. Noi am avut deja două meciuri oficiale, deci au avut de unde să-și ia informații despre noi. E o echipă care a făcut un sezon foarte bun în Turcia, a fost antrenată de Vicenzo Montella. O echipă cu un buget foarte mare, una dintre cele mai importante din Turcia, și asta spune totul despre dificultatea acestei partide, dar noi suntem pregătiți să ne luptăm până la final pentru calificare.

Cum spuneam, e o echipă cu un buget important, au cheltuit foarte mult pentru a face această echipă, au adus patru-cinci jucători foarte buni. Nu știu însă altceva, avem puține informații despre Adana. Noi trebuie să avem curaj și încredere în ceea ce facem în fiecare zi, să credem în șansa noastră.

Nu-I putem folosi pe Boben și Janga, în continuare accidentați, dar avem o listă pe care am comunicat-o la UEFA, contăm pe cei care se află pe această listă. Ei trebuie să dea totul, pentru că sunt destui jucători care au rămas în afara listei, deci trebuie să dea totul să obținem un rezultat bun”, a declarat, miercuri seara, antrenorul Andrea Mandorlini, la conferința de presă de dinaintea partidei de joi din turul doi preliminar al Conference League.

Cristian Manea: ”Cel mai important meci de până acum al sezonului”

”Va fi un meci foarte dificil, cel mai important de până acum al sezonului pentru noi, pentru că obiectivul nostru este să ne calificăm în grupe. Este cel mai frumos sentiment să joci într-o cupă europeană, sperăm să fie stadionul plin, să fim susținuți de suporterii noștri pentru că mereu când am avut mulți suporteri a ieșit bine.

Am studiat echipa turcă, am văzut ce fel de joc au, au niște jucători de valoare dar cred că avem un avantaj foarte mare prin faptul că am început mai devreme campionatul. Echipa din Turcia participă pentru prima dată în cupele europene, dar are jucători de valoare. Unii jucători de la noi din echipă au experiență în adstfel de jocuri și sper ca acest lucru să se și vadă, dar contează foarte mult cum vom intra în teren. Ar fi bine să reușim să câștigăm primul meci, după părerea mea, pentru că noi avem experiența din sezonul trecut cu Sivasspor. Ei sunt mult mai puternici acasă, având în vedere că au suporteri foarte mulți”, a declarat și internaționalul CFR-ului, Cristian Manea.

Prima partidă a dublei manșe cu Adana Demirspor se va juca joi seara pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, cu începere de la ora 20.30.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut