CEV 2026/M/Grupa D | Luni 14 septembrie: România-Turcia! Ce meci ne așteaptă!

BT Arena * 20:00

În clasamentul la zi, după cinci zile de meciuri, România și Turcia vizează victoria într-o seară de luni, 20:00, care poate decide în mare măsură, una dintre calificatele în optimi. Spun acest lucru având în vedere faptul că Turcia a obținut duminică 13 septembrie, o victorie confortantă în fața Elveției, 3:0 (23, 19, 19) în numai 87 de minute de joc. Antrenorul Slobodan Kovac a mizat pe Tumer, Baltaci, Yuksel, A. Lagumdzija, Yenipazar/cpt, Bayram, Yalcin/libero; au mai jucat Gurbuz, Tayaz, Kirkit, Sahin, Matic, câștigători nu fără emoții, am în vedere primul set neconvingător ca joc, abordat destul de lejer. Dacă e să remarc câțiva jucători, atunci trebuie amintiți Bayram (17 puncte), A. Lagumdzija (14 atacuri câștigătoare), Yalcin/libero (39% recepții reușite), Tumer (3 blocaje punct).

În al doilea meci al zilei, Franța-Letonia 3:1 (12, 16, -22, 13), la finalul căruia antrenorul Andrea Giani/Franța era extrem de supărat pe jucătorii săi pentru greșelile individuale și colective din setul 3, într-un meci pe care trebuia să-l câștige la 0.

Franța este dublă câștigătoare a ultimelor doup ediții din Jocurile Olimpice. Din loturile prezente la Tokyo/2020 și Paris/2024, sunt prezenți la Cluj-Napoca, Antoine Brizard/ridicător/2020, 2024/, Trevor Clement/extremă (2020, 2024), Stephen Boyer/universal/2020 și Theo Faure/2024, în ediția pariziană antrenor fiind Andrea Giani.

Fiecare echipă are disputate trei meciuri. Clasamentul la zi este următorul:

Franța 3 0 9:1 9

Germania 3 0 9:3 8

România 1 2 6:7 4

Turcia 1 2 4:6 3

Letonia 1 2 4:7 3

Elveția 0 3 1:9 0

Ziua de luni aduce pe parchetul BT Arena, două partide de văzut. Germania-Elveția (17:00) are o singură câștigătoare. Nu cred că elvețienii vor produce surpriza turneului. Cu încă 3 puncte, Germania este calificată în optimi.

A doua partidă se joacă care pe care: România-Turcia (20:00). În ultimele trei meciuri disputate, toate oficiale, România are două victorii (3:2/CEV, 3:2 (Golden Europe League) și o singură înfrângere, 2:3/Golden Europe League, toate disputate în 2023. Altele sunt datele problemei în anul 2026. Sperăm să fie în favoarea noastră. Pentru că victorie cu 3:0 sau 3:1 ne apropie serios de optimi. O victorie cu 3:2 este binevenită, dar rămânem la jocul rezultatelor din celelalte partide. Exclud din start înfrângerea.

Marți, 15 septembrie, Letonia-Elveția (17:00) și Franța-Germania (20:00), cu primele echipe favorite.

Miercuri 16 septembrie: Turcia-Letonia (17:00) și România-Franța (20:00), ambele cu implicații în clasamentul final al grupei.

Demostene Șofron

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.