Cercul de foc…

RADU VIDA

Mare lucru să poţi rămâne imparţial! Să reuşeşti, cu alte cuvinte, să te situezi doar de partea adevărului! Pentru că, vedeţi dumneavoastră, dreptatea este subiectivă, oarecum. Aproape că fiecare dintre noi are „dreptatea lui”. Ceea ce, evident, nu poate corespunde, în totalitate, adevărului.

Spuneam într-un editorial de săptămânile trecute că prea am devenit europocentrişti şi, din cauza multiplelor probleme de pe continentul nostru, nu vedem pericolele de dincolo de… orizont.

Marea Chinei de Sud.

Dispute. Insinuări. Alcovuri. Ameninţări. Arbitraje. Punctaje. Şi din nou ameninţări. Toate acestea în istoria recentă. Pentru că, dacă întoarcem filele, vedem că, şi aici, disputele între naţiile cu ochii oblici s-au ţinut lanţ. Şi, generalizând, n-au fost şi nu sunt cu nimic mai prejos decât frământările din Bătrâna Europă de dintotdeauna.

Revenim.

Memoria colectivă nu poate să uite intervenţia brutală a armatelor Japoniei în China. Ocupaţie, ciuntiri teritoriale, atrocităţi. S-a încercat  uitarea celor întâmplate în al II-lea Război Mondial. Nu s-a reuşit. Apoi s-au ivit neînţelegerile mai tuturor asiaticilor împotriva ruşilor. Japonia? În capul listei. Iar China, prin manevre de mare fineţe politicească a reuşit să aplaneze marele conflict al graniţelor. Şi a rămas Japonia cu buzele umflate şi teritorii pierdute. Doar americanii şi-au instalat aici baze militare şi baze de voinţă politică la cel mai înalt nivel.

Aşa se face că japonezii n-au părăsit ura faţă de chinezi. Şi, iată, în conflictul din Marea Chinei de Sud şi-au vârât din nou coada. Sub acoperământ SUA. Gest care poartă numele unui alt stat din zonă: Filipine.

Ei, bine, Filipine a fost un stat sub influenţă spaniolească, până ce frâiele au fost preluate de americani. Aşa, încet-încet, a dispărut limba lui Cervantes şi s-a instaurat dictatul englezei americane. Brusc, nimic n-a mai fost ca înainte în Marea Chinei de Sud. Şi Japonia şi Filipine au început diverse manevre împotriva Chinei. Un fel de prelungire citoplasmatică a Cercului de foc al Pacificului,  pe care sunt înşirate mărgea cele peste 7000 de insule filipineze. Că cele mai multe sunt nelocuite! N-are importanţă. Că insulele în dispută cu China sunt la mai bine de 1000 de kilometri de Filipine şi la o aruncătură de băţ de China?! Nici asta n-are importanţă. Arbitrajul (nerecunoscut de aproape nimeni) l-au iniţiat americanii, Filipine a cerut negocieri sub patronaj american, China se opune, iar vasele americane dau târcoale punctelor minuscule în litigiu.

Evident că, şi în aceste condiţii, China s-ar fi descurcat singură. Şi, probabil, nu s-ar fi stârnit focul în cercul din jurul acestei mari puteri. Numai că, vedeţi dumneavoastră, ce înseamnă alianţele? Câteodată sunt benefice, altădată aduc numai necazuri. Rusia, în noul context al hărţuirilor de tot felul, a anunţat că, în toamnă, va face manevre comune cu armata Chinei Populare. Fix în Marea Chinei de Sud!

Sigur, muşchii se pot arăta oricând, numai că în acest caz, nu e vorba doar despre… culturism politic. Pentru că Japonia n-a participat şi nu participă la spectacole de pantomimă. Acest popor sângeros a stat prea mult cu botul pe labe şi, acum, când s-a îngăduit mărirea cheltuielilor militare şi schimbarea conceptului de apărare, s-ar putea să renască, tot atât de brusc, pe cât s-a estompat cândva, spiritul bushido. Un crez ce n-a dispărut niciodată din gena atât de specială a samurailor şi roninilor, deopotrivă.