Cercetători UBB implicaţi în proiecte interdisciplinare de anvergură

În 28 octombrie 2014, la Academia Română din Bucureşti a fost prezentată comunicarea cu titlul ,,Mormîntul 10 din Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeş. Despre geneza Ţării Româneşti”, susţinută de Şef de lucrări dr. Beatrice Kelemen (Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Biologie şi Geologie – Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano Ştiinţe, Cluj-Napoca), CS I dr. Adrian Ioniţă (Academia Română, Institutul de Arheologie Vasile Pîrvan, Bucureşti) şi CS I dr. habil. Alexandru Simon (Universitatea Babeş-Bolyai, Centrul de Studiere a Populaţiei – Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca).

Evenimentul a fost moderat de acad. Răzvan Theodorescu (preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române) şi s-a bucurat de o participare deosebită din partea comunităţii academice şi universitare.

În urma discuţiilor şi comentariilor, cele mai importante concluzii au fost că: defunctul din Mormîntul 10 („Vlaicu Vodă”) a decedat cu puţin timp înainte de ridicarea Bisericii Argeş II (biserica de astăzi), ridicată cel mai devreme pe la 1350, fiind înmormîntat în Biserica Argeş I (datînd din anii 1230-1260), fiind vorba, cel mai probabil, despre unul dintre fiii nenumiţi ai lui Basarab I amintiţi într-un document din 1335; nu au apărut elemente care să îl lege în plan genetic pe defunct de comunităţi sau indivizi de origine cumană; mormîntul 10 este singurul mormînt neprofanat de la Curtea de Argeş şi rămîne pînă astăzi singurul mormînt domnesc cu inventar complet; istoria defunctului din mormîntul 10 se înscrie în coordonatele cruciate (anti-tătare la acea vreme) ale afirmării monarhice, cunoscute atît de Ţara Românească, cît şi de Moldova; personajul din mormîntul 10 aparţine contextului istoric al acelor Olachi Romani (valahi romani) români romani) conduşi de Alexandru fiul lui Basarab spre Papalitatea de la Avignon împotriva intereselor regelui Ludovic I de Anjou al Ungariei la 1345. Aceşti români erau întinşi din Ţara Românească în Banat, de-a lungul Munţilor Apuseni pînă în Maramureş, unde întregeau revolta anti-angevină declanşată de la 1342-1343 de Bogdan (viitorul stăpînitor al Moldovei), precum şi extensiile transilvane ale uniunii politice de la Argeş (Oltenia şi Muntenia): Ţara Haţegului şi Ţara Făgăraşului.

Din perspectivă cronologică este cea mai importantă agregare politică românească, documentată şi acceptată în mediul apusean, pînă la Dacia lui Ştefan cel Mare, generată la 1498 de administraţia veneţiană şi de interesele Casei de Habsburg care, în cadrul formulei regionale Hungaria, Polonia, Dacia et Croatia, a rezistat vreme de peste trei decenii – informează Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice a UBB.