Cercetaşii clujeni vor participa la construcţia unei case pentru o familie defavorizată

Exploratorii (tineri cu vîrste cuprinse între 17 şi 18 ani), reprezentanţi ai Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României, filiala Cluj-Napoca, împreună cu Organizaţia Habitat For Humanity, vor lua parte la un proiect de întrajutorare.

Proiectul, sub denumirea lui Scouts for Humanity, va avea loc în perioada 2-8 august 2015, în comuna Jucu de sus, pe şantierul Organizaţiei Habitat For Humanity. Acesta are ca scop construcţia unei case pentru o familie defavorizată din această zonă. Pe lîngă munca efectivă la construcţia casei, exploratorii vor avea parte de cîteva activităţi specifice cercetăşeşti, cum ar fi jocuri de echipă, drumeţii, cîntece de chitară la focul de tabără. Pe toată durata proiectului, cei 8 cercetaşi îşi vor stabili tabăra în vecinătatea zonei de muncă, aceştia descurcîndu-se singuri. Pentru a strînge fondurile necesare pentru materiale, mîncare şi transport, cercetaşii au organizat o zi de vînzări: Yard Sale for Humanity, într-un local din Cluj-Napoca, unde au adus haine, cărţi, muzică, jocuri şi jucării.

Acest proiect marchează momentul de trecere al exploratorilor către ramura superioară de vîrstă, seniorii, şi are ca scop, pe lîngă voluntariat, dezvoltarea personală a participanţilor, pe cele 6 arii de dezvoltare: fizic, intelectual, social, afectiv, spiritual şi de caracter, precum şi promovarea valorilor cercetăşeşti conform metodei specifice Scout – se precizează într-un comunicat al Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României, filiala Cluj-Napoca.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.