Centrul de vaccinare anti-Covid din Gherla își reduce activitatea

După cum știm, Prefectura Cluj a anunțat zilele trecute unele modificări în funcționarea centrelor de vaccinare împotriva Covid-19 din județ.

Potrivit instituției, centrul de vaccinare de la Liceul Teoretic „Kemény Zsigmond” din Gherla, de pe strada Fermei, va funcționa începând din 21 februarie 2022 doar trei zile pe săptămână, astfel: luni, miercuri, vineri, între orele 14:00-18:00. Până în prezent centrul a fost deschis în fiecare zi, inclusiv duminica, de dimineață până seara. În ultima perioadă, la centrul de vaccinare din Gherla s-au prezentat sub 50 de persoane pe zi, pentru vaccinare. Au fost și zile când foarte puțină lume a apelat la serviciile personalului medical de acolo, care și-a exercitat atribuțiile în condiții bune, nefiind nemulțumiri sau reclamații.

Chiar dacă la mijlocul săptămânii rata de incidență la Gherla a fost de 31,09 la mie, populația nu manifestă interes față de vaccinare, mai ales după anunțarea, în viitor, a unor relaxări. Primăria continuă să ia măsurile necesare prevenirii unor îmbolnăviri în masă, renunțând la unele manifestări de amploare cu public, îndemnând locuitorii orașului la respectarea regulilor de igienă sanitară. Asta fac și unitățile medicale și instituțiile publice din localitate.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut