Cele patru proiecte de relansare pe care Franţa vrea să le impună

Le Figaro

François Hollande a lansat în timpul campaniei mai multe propuneri de finanţare a proiectelor europene.

Prima se referă la recapitalizarea Băncii Europene de Investiţii (BEI): acordarea BEI de fonduri proprii suplimentare, ca să-i permită să acorde mai multe credite fără a-şi pierde ratingul AAA. Miniştrii europeni de finanţe – toţi acţionari la BEI – au început să discute despre acest lucru. Ei îşi vor accelera lucrările referitoare la o majorare a capitalului BEI de aproape 10 miliarde, care i-ar permite băncii să împrumute circa 60 de miliarde de euro. Gestul nu este neglijabil, el înseamnă 1,6 miliarde de fiecare, pentru Germania şi Franţa, care sînt principalii acţionari ai BEI.

A doua propunere se referă la reorientarea fondurilor structurale. Sistemul fondurilor structurale europene “nu mai este adaptat”, se spune în anturajul lui François Hollande. Pentru că, pur şi simplu, statele, care trebuie să cofinanţeze proiectele ce beneficiază de aceste fonduri în proporţie de 40%, nu mai dispun de mijloacele necesare. Această masă financiară disponibilă, dar nefolosită, s-ar ridica la peste 80 de miliarde de euro pînă la sfîrşitul lui 2014, potrivit Comisiei. În timpul campaniei, Hollande a lansat ideea “mobilizării acestor resturi din fondurile structurale europene nefolosite acum” pentru proiecte “care vor avea efecte asupra întreprinderilor”, în special, finanţarea IMM-urilor sau formarea tinerilor.

A treia propunere se referă la “project bonds” (obligaţiunile pentru proiecte). În acest domeniu, un compromis pare posibil. Ideea ar fi să se faciliteze emiterea de obligaţiuni pe pieţe, pentru finanţarea directă a unor proiecte de infrastructură. Un fel de euro-obligaţiuni care vor finanţa întreprinderi, nu state. UE va debloca suma de 230 de milioane de euro din bugetul european pentru cofinanţarea a şase proiecte de infrastructură pentru transportul energiei sau în comunicaţii. Este o primă etapă “pilot” şi, dacă va avea succes, va fi urmată de acţiuni mai importante.

Al patrulea proiect vizează taxa pe tranzacţiile financiare. François Hollande vrea să taxeze toate tranzacţiile financiare, inclusiv produsele derivate, şi ca acest lucru să se aplice în întreaga Uniune Europeană. El a propus în timpul campaniei ca această taxă să fie de 0,05%, nivel care ar putea fi punctul de plecare al discuţiilor cu partenerii europeni. Comisia a prezentat în toamna trecută o propunere de directivă pentru taxarea cu 0,1% a acţiunilor şi obligaţiunilor şi cu 0,01% a produselor derivate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.