Cel mai vîrstnic speolog activ din lume, explorator într-o peşteră din Apuseni

Cel mai vîrstnic speolog activ din lume este profesor dr. Iosif Viehmann, care, la 87 de ani, a reuşit să parcurgă în siguranţă pasaje tehnice dificile dintr-o peşteră din Munţii Apuseni, respectiv coborîre şi urcare pe verticală, traversare şi o tiroliană de peste zece metri peste un puţ de circa 40 de metri, a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, preşedintele Asociaţiei Speologice Sfinx Gîrda, Christian Ciubotărescu.

Membrii Asociaţiei din Gîrda, alături de cei ai Asociaţiilor Speologice Silex şi Avenul din Braşov, Focul Viu Bucureşti şi ai clubului studenţesc “Cetăţile Ponorului” din Cluj au acordat, pe parcursul acestui an, sprijin profesorului Iosif Viehmann, pentru a putea să-şi desfăşoare activitatea de cercetare în peşteri.

La venerabila vîrstă de 87 de ani, renumitul cercetător, explorator de peste şase decenii, a reuşit să parcurgă în siguranţă pasaje tehnice dificile dintr-o peşteră din Alba, respectiv coborîre şi urcare pe verticală, traversare şi o tiroliană de peste 10 metri peste un puţ de circa 40 de metri. “Această performanţă îl face cu siguranţă cel mai vîrstnic cercetător speolog activ în viaţă”, susţine Ciubotărescu.

Viehmann a parcurs pasaje dificile din peşteră pentru a studia formaţiuni excentrice cu o localizare deosebită, el fiind unul din cercetătorii care au descris mecanismul de formare a acestor formaţiuni care sfidează gravitaţia, crescînd în toate direcţiile.

Iosif Viehmann este singurul cercetător în viaţă al Institutului de Speologie “Emil Racoviţă” care a avut privilegiul să-l cunoască pe Racoviţă (1868-1947), fondatorul Biospeologiei şi al primului institut de speologie din lume, întemeiat în 1920 la Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.