CEC acordă credit pentru beneficiarii măsurilor de dezvoltare rurală

CEC Bank a anunțat că va lansa creditul punte pentru finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii măsurilor de dezvoltare rurală cuprinse în Axa II a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, campania 2011. CEC Bank a încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Intervenţii în Agricultură (APIA) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) o convenţie privind finanţarea capitalului de lucru. Creditele pot fi accesate de beneficiarii măsurilor 211 (zona montană defavorizată), 212 (zone defavorizate – altele decît zona montană) şi 214 (agromediu), respectiv fermierii, persoane fizice/juridice sau grupuri care desfăşoară activităţi agricole pe terenurile agricole din zonele vizate, indiferent de statutul juridic al terenului (proprietate/ concesiune/ arendă) şi care respectă bunele condiţii agricole şi de mediu. Creditul se acordă în lei, iar valoarea acestuia poate ajunge pînă la 80% din valoarea sumelor calculate, conform adeverinţelor emise de APIA. Dobînda este de minimum 9,4%, în funcţie de clasa de performanţă financiară în care se încadrează clientul, iar comisionul de gestiune este de 0,25%, aplicat la valoarea creditului şi perceput de bancă la acordarea creditului.

Creditele beneficiază de garanţia emisă de FGCR, care reprezintă pînă la 80% din valoarea creditului acordat. Solicitantul tr5ebuie să prezinte băncii un bilet la ordin în alb, ipoteca mobiliară pe conturile deschise la bancă şi ipoteca asupra creanţelor faţă de APIA, constînd în sumele calculate, conform adeverinţelor eliberate de APIA. CEC Bank acordă consultanţă gratuită pentru pregătirea documentaţiei de accesare a creditului. Informaţii suplimentare despre acest produs de creditare pot fi găsite pe site-ul băncii, la secţiunea dedicată finanţărilor din domeniul agriculturii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.