Ce vrea PSD Cluj pentru 2016 de la Consiliul Judeţean Cluj

Social democraţii clujeni susţin că priorităţile bugetului Consiliului Judeţean Cluj, în anul 2016, ar trebui să rezolve în primul rînd nerealizarile din ultimii ani. Printre acestea s-ar număra drumul turistic Răchiţele -Ic Ponor şi investiţia privind extinderea TETAROM I.

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan avertizează că există pericolul ca, în condiţiile în care nu se finalizează aceste proiecte pînă în luna iunie, Executivul judeţean să returneze cîteva milioane de euro, bani europeni. ‘’În acelaşi context, este imperios necesară finalizarea investiţiei de la noua rampă ecologică, în acest moment fiind principala problemă a judeţului Cluj’’, arată Lăpuşan.

Social democratul solicită, pe această cale, conducerii Consiliului Judeţean Cluj să informeze opinia publică cu privire la suma exactă care s-ar pierde dacă nu se finalizează cele două proiecte, măsurile luate pentru ca aceste proiecte să fie realizate şi graficul acţiunilor astfel încît în luna mai cele două obiective să fie finalizate.

Totodată, Lăpuşan mai cere CJ Cluj să prezinte stadiul implementării proiectului de la rampa ecologică. ’’Grupul consilierilor judeţeni social-democraţi consideră că reparaţiile şi investiţiile în drumurile judeţene sînt obligatorii, în acest sens, o sumă importantă din bugetul judeţului Cluj trebuie alocată către infrastructura rutieră. Înainte de conflicte şi discuţii sterile în privinţa Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, trebuie să analizăm resursele care trebuie alocate pentru dezvoltarea acestui obiectiv, o strategie clară pentru următorii ani. Consilierii judeţeni social-democraţi susţin construirea centrului de colectare a produselor agricole, a fructelor şi legumelor din municipiul Cîmpia Turzii şi a unităţii de abatorizare, tranşare şi livrare a cărnii din Iclod, cele două investiţii fiind extrem de necesare judeţului. Este de datoria Consiliului Judeţean să identifice rapid soluţiile potrivite, pentru a finaliza aceste restanţe. În 2016 avem multe probleme de rezolvat la nivelul judeţului Cluj şi este foarte important ca toţi responsabilii să-şi canalizeze atenţia spre rezolvarea restanţelor din anii trecuţi dar şi să susţină proiecte care să îmbunătăţească viaţa clujenilor” a declarat consilierul judeţean Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj.

Precizăm că proiectul de modernizare a drumului Răchiţele-Ic Ponor se află într-o situaţia extreme de dificilă. Acesta ar trebui finalizat pînă în 30 iunie însă Consiliul Judeţean Cluj trebuie ca pînă atunci să remedieze lucrările declarate neconforme de o expertiză a DNA. Pentru asta trebuie să facă o nouă licitaţie şi să semneze contractul de atribuire a lucrărilor cu o firmă care să rezolve deficienţele. În acest sens, la sfîrşitul anului trecut, consilierii judeţeni au aprobat includerea în lista de investiţii pe anul 2016 a Proiectului “Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor” şi finalizarea acestuia pînă la data de 30.06.2016. Totodată s-a mai decis cuprinderea în bugetul Judeţului Cluj pe anul 2016 a sumei estimative de 11.241.808,71 lei, fără TVA, respectiv de 13.939.843,80 lei, cu TVA, necesare finalizării Proiectului “Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor”. Din cele 13, 9 milioanei lei, 4,6 miliaone lei vor fi folosiţi la finalizarea lucrărilor care sînt acum în executare iar restul vor fi utilizaţi la plata unor lucrări neconforme realizate de vechiul contructor şi care au fost identificate în cadrul unei expertize judiciare.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.