Ce se mai fură la Gherla

În condițiile crizei sociale actuale, în municipiul Gherla se comit multe infracțiuni, majoritatea hoților fiind depistați de polițiștii locali.

Dacă toată iarna cei care încalcă legile țării au căutat mai ales alimentele (în multe locuri, de exemplu, au fost „atacate” afumătoarele sau cămările gospodăriilor!), acum, în primăvară, se fură răsadurile de flori. Da, pare incredibil, dar în urbea de pe Someș hoții sunt îndrăgostiți de  plantele acestui anotimp. Unii pur și simplu iau cu asalt zonele verzi de pe marginea străzilor, de unde „șutesc” bulbii plantați, puieții de tuia sau obiectele de decor amenajate zilele trecute de muncitoarele de la SC ADP SA. În plină zi, și încă la orele amiezii, tinerii puși pe fapte rele scot puieții cu rădăcină cu tot, îi așază frumos într-o sacoșă și pleacă cu ei mai departe, uneori chiar prin fața pietonilor. Însă, gestul lor reprobabil este înregistrat de camerele de supraveghere video, despre care am scris și noi, recent, în paginile ziarului nostru.

Nu știm cum să etichetăm faptele lor, poate hoții vor să planteze acești puieți în grădinile proprii (asta  nu prea credem!) sau să-i valorifice pe piață (asta mai mult ca sigur), însă un lucru este cert: ei, efectiv distrug zonele verzi de pe domeniul public, care la Gherla arată foarte frumos și bine întreținute, dar „știrbite” în urma actelor de vandalism comise de acești „îndrăgostiți” ai naturii.

Reamintim cititorilor (tot noi am scris despre acest caz la timpul respectiv) că la mijlocul anilor 60, la Gherla au fost furate „cele trei grații” din mijlocul parcului mare, lucrare monumentală a cunoscutului artist clujean Szervátiusz Tibor, care apoi au fost găsite pe… bucăți în diferite zone ale malului Someșului. Sculptura a fost refăcută acum câțiva ani prin grija edililor actuali, dar actul de vandalism nu se uită. Iată că în municipiul Gherla furturile din zilele noastre sunt… floare la ureche.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut