Ce salarii au vânzătorii din Cluj

Media salariilor din comerț este ceva mai scăzută față de alte domenii deși la veniturile medii de bază se adaugă frecvent bonusuri și comisioane din vânzări, iar salariile diferă în funcție de orașul unde funcționează magazinul.

Spre deosebire de alte sectoare de activitate afectate puternic de pandemie, cum este cazul HoReCa, retailul a rămas unul dintre cele mai stabile domenii din punctul de vedere al ofertei de locuri de muncă, înregistrând chiar și creșteri ale posturilor disponibile. O altă caracteristică atractivă a sectorului este faptul că angajatorii nu au cerințe foarte mari, iar cei care aleg să rămână în acest domeniu de activitate pot să-și sporească veniturile odată cu trecerea timpului.

Datele unei platforme de recrutare online arată că mai mult de jumătate dintre angajații din retail câștigă sub 3.000 de lei net pe lună, însă 6,5% dintre angajați câștigă peste 7.000 lei net. Cel mai mare salariu este pentru poziția de director general – 28.000 lei net. Urmează salariile pentru general manager – 14.300 lei, risk manager – 12.000 lei, national sales manager – 10.000 lei, manager IT – 8.600 lei, respectiv director financiar – 8.000 lei. La polul opus, cele mai mici salarii sunt oferite pentru șef de tură – 2.080 lei, operator centru asistență – 2.000 lei, lucrător comercial – 2.000 lei, asistent promoții și casier – 1.900 lei.

Salarii decente în retailul clujean

Ca și în alte sectoare, și în retail salariile diferă de la zonă la zonă și de la oraș la oraș. Așa cum era de așteptat Bucureștiul estre campion și la salariile din retail, salariul mediu net pentru un lucrător comercial din ccapitalăî fiind undeva în jur de 3.500 lei. Pe următoarea poziție se clasează Cluj-Napoca, cu un salariu mediu net de numai 3.000 lei, venituri similare fiind obținute în orașele mari, cum ar fi Timișoara, Oradea sau Iași.

Salkariile scad odată cu ”rangul” localității, astfel că printre cele mai mici salarii medii nete din retail sunt obținute în Călărași – 1.996 lei, Drobeta Turnu-Severin – 1.750 lei, Pașcani sau Petroșani – 1.700 lei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut