Ce indemnizaţie socială primesc pensionarii clujeni

În martie, la nivel național au beneficiat de indemnizaţie socială pentru pensionari 1.142.497 de persoane, cu 1.074 mai puţine comparativ cu luna anterioară.

Datele prezentate de Casa Naţională de Pensii Publice arată că, dintre aceştia, 1.029.574 erau pensionari din sistemul public, iar 112.923 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
Valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat acordată pensionarilor din sistemul public a fost de 425 de lei, iar cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 490 lei), Maramureş (489 lei) şi Cluj (473). Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.297 persoane şi în judeţele Suceava (41.811 pensionari), Dolj (37.547) şi Iaşi (36.944).
Indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat acordată pensionarilor agricultori a fost de 303 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (435 lei) şi Gorj (392 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (395 lei). Cel mai mare de beneficiari din această categorie de pensionarilor a fost înregistrat în judeţele Iaşi (7.756 persoane), Botoşani (7.387) şi Dolj (7.318).
Reamintim că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub 1.125 de lei, încasează lunar indemnizaţie socială pentru pensionari.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut