Ce față are Dumnezeu?

A ajuns la noi sărbătoarea Transfigurării Domnului (Schimbarea la Față), un alt mister din viața Lui, nu unul izolat, de sine stătător, ci de privit unit cu drumul spre Înviere, ce va trebui să treacă prin Pătimire și moartea pe cruce.

Lăsând o clipă de o parte data din calendar, să nu uităm că momentul acesta a avut loc înainte de Pătimirea de pe Calvar. Despre aceasta Isus le-a vorbit ucenicilor, dar nu L-au înțeles, ba chiar au refuzat această perspectivă… De aceea Isus îi ia cu Sine pe cei trei (Petru, Iacob și Ioan), revelându-le gloria Sa divină, splendoare de Adevăr și de Iubire. Vrea Domnul ca această lumină să le poată umple inimile când vor traversa bezna densă a Pătimirii și morții Lui, când scandalul crucii va deveni insuportabil pentru ei. El va fi atunci lumina interioară, capabilă să-i protejeze de asalturile întunericului. Spunea Sf. Augustin: „Ceea ce este soarele pe care îl vedem pentru ochii trupului, este Cristos pentru ochii inimii”.

Dacă trăim cu impresia că Schimbarea la Față e ceva care Îl vizează doar pe Isus, continuăm să ignorăm că de imaginea pe care o avem despre Dumnezeu depinde manifestarea și calitatea credinței noastre, viața noastră, tonusul nostru. În funcție de reprezentarea lui Dumnezeu, se conturează trăsăturile fundamentale ale umanității noastre, lucrurile care pentru noi sunt esențiale, idealurile și valorile pentru care luptăm. În acest sens, s-ar părea că există două orientări de fond printre credincioși: cea a unui Dumnezeu judecător, drastic și atent la fiecare pas greșit făcut de ai Săi și cea a lui Dumnezeu milostiv față de toți, pentru care nu contează regulile, ordinea și modelul, respectiv „fă tot ce ai chef”, că oricum Dumnezeu e bun și te iartă. Așa încât, de felul în care ne raportăm la un Dumnezeu viu sau doar la unul din calendar, istorie sau superstiție, din auzite, se va percepe credința noastră ca ceva de viață, de dorit și de urmat, sau ceva de evitat, de fațadă, de ocazie, de interes…

Avem, ca atare, o sărbătoare ce trebuie să ducă, inevitabil, și la o schimbare a feței noastre interioare. Pentru aceasta, desigur, avem nevoie de ajutor de Sus, ca să putem începe să le vedem pe toate și din perspectiva lui Dumnezeu, nu cum îi reproșa Isus lui Petru când protestase la vestirea aproprierii Pătimirii Sale: Tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Isus nu promite absența încercărilor, a greutăților, a eșecurilor, ci ne asigură că în toate acestea avem alături prezența Lui.

Petru ar fi vrut să eternizeze acel moment de „bine/ frumos ne este nouă aici. Să facem trei colibe…”. Trei colibe, pentru a adăposti, a ține sub control ceea ce nu poate fi cuprins, Misterul. Însă credința nu înseamnă fixarea unui cort ca o siguranță liniștitoare, înseamnă, în schimb, să-L asculți pe Fiul. Or Fiul rostește un mesaj dezarmant: coborâtul de pe munte. Nouă nu ne sună bine coborâtul din acea lumină, de pe acel munte, întoarcerea la „cruda realitate” a vieții noastre. Am vrea mereu efecte speciale. Dar nu se poate înțelege învierea dacă nu se coboară…, pentru a urca pe Calvar.

Pe muntele Tabor, al Transfigurării, pe lângă bazilică, există și o capelă Descendentibus – tocmai în amintirea coborârii apostolilor (pe când coborau)…! Curios, nu? Alături de locul care a marcat acel „bine ne este nouă aici”, trebuie amintită coborârea, respectiv sus, cu Isus luminos, transfigurat, cât și în răstignire, cu Isus desfigurat. Transfiguratul mă ajută să-L recunosc pe desfigurat, momentele de bine cu Domnul le conțin și pe cele în care e cu mine în momentele de greu…

Peste puțin timp, cei trei tovarăși de drum ai lui Isus, pe celălalt munte, în grădina Ghetsimani, vor vedea tot omenescul lui Isus, desfigurat de suferință, de răutatea oamenilor, de povara păcatelor. Va fi un moment de întuneric dens și nu de lumină strălucitoare. Isus nu e doar Dumnezeu adevărat și aparent om, ci chiar om adevărat. Marea lecție a Schimbării la Față e să ne amintim de lumină când e întuneric în jur sau în noi și să învățăm să ascultăm ceea ce contează, în ciuda fricii care ne sugerează cuvinte și raționamente fără mult sens și perspectivă.

Misterul întunericului se înțelege doar în misterul luminii. De la Isus, de atâtea ori am vrea să păstrăm divinitatea Lui și să scăpăm de omenitatea Lui. Prin întunericul slăbiciunii noastre ajungem la lumina de a ne ști iubiți și mântuiți.

De câte ori, și fără mari încercări sau căderi, reușim performanța de a pierde prezența Domnului, de a ne lăsa distrași de banalități, pierzând conturul și simțul însoțirii Sale. Și ne lipsește, în viața de zi, strălucirea, gloria lui Dumnezeu (gloria – kabod în ebraică – înseamnă și greutate). Și ne pierdem intuiția, percepția greutății lui Dumnezeu, a simțului de Dumnezeu…, din cauza păcatului. A vedea gloria/ slava Lui înseamnă, pentru cei trei și pentru noi, recuperarea, reînțelegerea a ceea ce este Dumnezeu, sensul greutății Lui. Căci am banalizat, am rătăcit imaginea frumoasă a chipului frumos al lui Dumnezeu, în dauna celui teribil, fiscal, controlor, moral… Transfigurarea trupului nostru nu va avea loc doar în ultima zi, la învierea trupului, ci poate fi în fiecare zi. În rugăciune! Căci Isus în acea zi nu S-a urcat pe munte spre a fi transfigurat, ci pentru a se ruga. Rugăciunea transfigurează. Creștinismul nu e să-L coborâm pe Dumnezeu ca să gândească la fel ca noi, ci să ne rugăm ca să gândim ca El. Doar așa reușim să trecem dincolo de ceea ce pare sfârșitul, dincolo de beznă, la lumina Învierii. Nu există Tabor fără Calvar, dar, cu El împreună, nu există niciun Calvar care să nu dea muguri de Tabor. Ce mare lucru să poți din nou să spui: Cât de frumos ești, Doamne! Ce bine și frumos e cu Tine!

Acum 27 de ani, în aer liber, în piața din centrul Clujului (căci bisericile ne erau confiscate încă), mă jenam de cele rostite cu acel prilej: Vrednic este! Azi nu mi-a trecut, ci mi s-a adâncit jena, nu eram și nu sunt vrednic, dar El, Domnul, da, este vrednic de tot puținul pe care I-l pot da. Doamne, transfigurarea Ta să transfigureze privirea noastră, sentimentele noastre, mințile noastre. Avem nevoie să ne umplem de frumusețea Ta, de lumina Ta, înțelesul pe care Tu îl dai și care ești, ca să Te putem duce în întunericele noastre și ale altora.

Pr. Cristian LANGA