Ce companii domină topul furnizorilor de internet, telefonie și televiziune

În a doua jumătate a anului 2021, în România existau peste 6 milioane de conexiuni la internet fix, ceea ce înseamnă că trei sferturi dintre gospodării beneficiau de internet fix, la începutul anului în curs.

Un raport al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) arată că din cele 410.000 conexiuni noi realizate în 2021, activarea a 250.000 conexiuni în rural a dus conectarea a 64% dintre gospodării, comparativ cu 81% în mediul urban.
Astfel, la
începutul acestui an, s-a ajuns la 6,1 milioane de conexiuni la internet fix, dintre care 85% (5,2 milioane) reprezentau conexiuni de foarte mare viteză (peste 100 Mbps). În mediul rural, creşterea conexiunilor de foarte mare viteză a fost de 35%. În mediul urban, 9 din 10 conexiuni sunt de peste 100 Mbps, proporţia fiind de 8 din 10 în rural.

Evoluţia pieţei de comunicaţii electronice evidenţiază o creştere de 32% a traficului de internet mobil, în timp ce traficul de internet fix a înregistrat o creştere de 16%.

Peste 21 milioane conexiuni la internet mobil

În funcţie de numărul de conexiuni la internet fix înregistrate la începutul acestui an, RCS&RDS avea o cotă de piaţă de 63%, grupul Orange 23%, ceilalţi furnizori însumând 14%.
În prima lună a anului, existau 21,2 milioane de conexiuni active la internet mobil, 74% dintre acestea fiind conexiuni 4G sau 5G (15,6 milioane). În funcţie de numărul de conexiuni active la internet mobil de la finalul anului 2021, grupul Orange avea o cotă de piaţă de 43%, Vodafone 24%, ceilalţi furnizori însumând 33%.


Scade numărul cartelelor de telefonie preplătite

De asemenea, la începutul anului existau 22,9 milioane de cartele SIM active de telefonie mobilă, dintre care 62% pe bază de abonament şi 38% pe bază de cartele preplătite. Numărul cartelelor SIM preplătite de telefonie mobilă active a înregistrat o scădere anuală de 3%, în timp ce numărul de cartele SIM cu abonament a crescut cu 4%. În funcţie de numărul de cartele SIM active la sfârşitul anului 2021, grupul Orange avea o cotă de piaţă de 41%, Vodafone 29%, ceilalţi furnizori însumând 30%.

Aproape 8 milioane de abonamente TV

Potrivit datelor ANCOM, în aceeași perioadă existau 7,8 milioane de abonamente la servicii TV, tot mai mulţi abonaţi înlocuind serviciile prin satelit/DTH (1,5 milioane abonamente în prezent) cu cele prin cablu (6,2 milioane abonamente). În funcţie de numărul total de abonaţi de la finalul anului 2021, RCS&RDS avea o cotă de piaţă de 65%, grupul Orange 19%, ceilalţi furnizori însumând 16%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut