Ce cîştigăm la un SME de 1.200?

Ilie CĂLIAN

A devenit evident că Guvernul Cioloş nu are o viziune clară asupra anului viitor. Deocamdată, el se bazează pe susţinerea celor două mari partide, astfel că dă din colţ în colţ cînd e cazul să-şi justifice opţiunile în cazul viitorului buget. A început prin a accepta, în principiu proiectul de buget de Guvernul Ponta – pentru că, oricum, nu ar fi avut posibilitatea ca, într-un timp atît de scurt, să conceapă un nou buget, din cap în coadă, dar şi pentru că, în acest fel, avea asigurată susţinerea fostei coaliţii conduse de PSD, precum şi a “noului” PNL, fericit că a scăpat de grija guvernării. Apoi, la prima sa corecţie Cioloş a început să dea înapoi.

Desigur, a fost de acord cu măririle de salarii pe care le prevăzuse Guvernul Ponta (sau guvernul generalului cu patru stele?!), în ultimă instanţă, cu creşterea cu 10% a salariilor tuturor celorlalte categorii de bugetari. Deciziile se bazaseră pe creşterea economică susţinută a României şi veneau în urma altor decizii cu adevărat curajoase ale Guvernului Ponta, în legătură cu reducerea TVA la produsele esenţiale şi anumite scăderi de taxe şi contribuţii. Dar Proiectul de buget lăsat de Guvernul Ponta a mai prevăzut ceva: creşterea salariului minim pe economie la 1.200 de lei. Ei, bine, cu creşterea salariilor la bugetari – treacă-meargă: Guvernul se baza pe faptul că poate să atragă la buget mai mulţi bani şi să-i împartă cu mai multă largheţe. E adevărat că asta se baza şi pe faptul că, reducînd/amînînd anumite investiţii (nu fără justificată prudenţă în legătură cu o anume risipă), rămîneau ceva bani la puşculiţă. La puşculiţa Guvernului!

Dar în puşculiţa patronatului din ceea ce se numeşte “economia reală”, adică aceea care dă, prin impozite, taxe, contribuţii şi alte dări, bani Guvernului – în puşculiţa acestuia ce rămîne?! E adevărat, necăjitele de IMM-uri practică pe scară largă evaziunea fiscală şi s-ar presupune că micii investitori, micii capitalişti autohtoni, se lăfăie în bani. Adevărul este că unii chiar se lăfăie – nu doar prin amintita evaziune fiscală, facilitată de legile pe care le-au votat parlamentele, din 1990 pînă azi -, ci şi prin feluritele aranjamente de contracte cu instituţii ale statului (aranjamente facilitate tot de aceleaşi seturi de legi), iar alţii prin furt grosolan.

Însă există şi o categorie de mici şi medii întreprinzători care se sufocă în actuala legislaţie fiscală. Este vorba de cei care practică o contabilitate corectă şi care ar dori să poată să “respire” într-o competiţie corectă şi – atenţie! – într-o economie bazată mai mult producţia de bunuri şi servicii, decît pe “jmecherii” de comerţ între firme fictive (şi acestea îngăduite de actuala legislaţie). Pentru aceştia, mulţimea de dări către stat este absolut sufocantă, iar creşterea salariului minim la 1.200 de lei – care presupune o avalanşă de creşteri “în sus” – este vecină cu falimentul.

Desigur, PSD are justificarea propagandistică să pedaleze pe creşterea salariului mediu, cu speranţa că va avea sprijinul sindicatelor la viitoarele alegeri. Şi nici “noul” PNL nu s-ar opune, ca să nu piardă, nici el, voturi. Necazul este altul. Pe de o parte, toate cifreele ne arată că România este “în creştere” şi bate la fund tot felul de ţări din UE, iar lumea este bucuroasă că a scăzut TVA şi a crescut consumul. Dar, să ne uităm la nişte cifre. În ultimele 10 luni, exporturile au crescut cu 4,3% , iar importurile cu 7,1%. Dar în perioada septembrie – octombrie, după ce s-a cam încheiat “boom”-ul legumelor româneşti şi al bustului gol pe plajă, exporturile au crescut cu 1,5%, iar importurile au crescut cu 4,8%: veselia greierului a întrecut cu mult hărnicia prudentă a furnicii. Pe de altă parte, de curînd leul a ajuns la peste 4,5 lei, iar dolarul la circa 4,12 lei. Adică, tot ce am cîştigat prin scăderea TVA se duce în scumpirea produselor de import.

Nu sînt economist (las’ că şi aceştia au dat de atîtea ori cu mucii-n fasole), dar mă gîndesc că oarecare prudenţă ar fi necesară. Mai exact: cresc salariile, creşte consumul (fără creşterea economiilor bancare ale populaţiei: creşterile nu sînt foarte mari), cresc valorile euro şi dolarului, pe fondul creşterii cheltuielilor cu importurile. Ce-am cîştigat?! Dăm bani celor de la care importăm, dacă nu producem mai mult şi mai eficient…