Ce bine că nu ne mai pot asculta SRI şi DNA!…

Ilie CĂLIAN

A intrat în vigoare legea împotriva fumatului în spaţii publice şi asimilate, iar toată lumea are acum un subiect de discuţie, întrucît afectează un mare număr de alegători. Mi se pare semnificativ că însuşi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, critică “duritatea” unei legi propuse de o deputată PSD, clujeanca Aurelia Cristea, care doreşte să devină primar la Cluj-Napoca. Evident, Dragnea se ascunde în spatele statutului său de fumător – dar mă tem că se gîndeşte la efectele asupra alegătorilor. Aşa că, discutînd despre fumat, majoritatea oamenilor au uitat de problema – mare, grea, dificilă – generată de decizia Curţii Constituţionale, care a exclus SRI de la “exerciţiul” sau dreptul de a-şi lărgi “cîmpul tactic” al activităţii pînă la nivelul deciziei instanţelor de judecată.

Guvernul a dat o Ordonanţă de Urgenţă care încearcă să menţină o oarecare ordine şi coerenţă în continuarea proceselor pe rol şi a celor imediat următoare, pînă cînd o modificare a legii va face toate precizările de rigoare. Desigur, comentariile sînt numeroase şi divergente. Băsescu s-a repezit să afirme că OU este neconstituţională, pentru că o ordonanţă de urgenţă nu poate să reglementeze drepturi şi libertăţi prevăzute de legea fundamentală, de Constituţie. Bineînţeles, Băsescu nu suflă o vorbă despre ceea ce ar fi trebuit să facă el, atunci cînd era preşedinte şi forţa aprobarea codurilor făcute pe “genunchi”, fără a fi dezbătute. Ideea posibilei neconstituţionalităţi este, însă, prezentă şi în declaraţiile Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, care consideră că ne aflăm într-o situaţie ciudată: cum se poate că, pe de o parte, ofiţerii SRI sînt subordonaţi şefilor lor; pe de alta, ca membri ai unui “organ special de cercetare penală”, ei sînt subordonaţi şi faţă de procurori? Întrebarea este firească, întrucît, în prima calitate acţionează cu documente clasificabile, pe care ar putea să nu le dezvăluie procurorului şi completului de judecată. Aşadar, “atribuirea dreptului de a face cercetare penală unui serviciu secret ne duce înapoi, în era comunismului”. Şi Centrul de Resurse Juridice consideră că dreptul SRI de a aduna “probe valabile, dar clasificate”, ne readuce în situaţia din 1989. Ce zic Iohannis, Cioloş, Kövesi, Zegrean nu merită a fi comentat – şi nici ce zic ambasadele SUA şi Marii Britanii.

Cert este că lucrurile nu sînt clare. Evident, nu iau literă de Evanghelie ce spun procurorii şi judecătorii: pînă nu au profitat din plin de vechile prevederi legale, pentru a se răfui cu politicienii şi oamenii de afaceri, pentru a arăta că ei sînt mai presus de lege, că “independenţa” Justiţiei este ceva suprapămîntean, că activitatea lor nu poate fi controlată de nimeni. Repet ceea ce se ştie: există dreptul naţional, generat şi în mod normal – controlat de naţiune, şi drept internaţional. Ideea că Justiţia poate fi deasupra controlului naţiunii trebuie să dispară, dacă ne considerăm o ţară democratică. Pe de altă parte, este firesc ca justiţia să aibă un cadru foarte clar în care îşi exercită obligaţiile.

Însă, la nivelul opiniilor cetăţenilor, lucrurile sînt niţel mai amuzante, dar ele arată cam cum gîndeşte naţiunea noastră şi cam ce fel de societate ar dori. Şi mi-e cam frică…
De cîţiva ani încoace, lupta împotriva corupţiei a luat locul luptei împotriva comunismului sau al luptei împotriva terorismului, care e la mare vogă în SUA şi Europa Occidentală. Adică, trebuia să i se dea “boborului” obiectivul unei lupte pe viaţă şi pe moarte, ca să nu se plictisească de prea mult bine, ori să nu pună întrebări în legătură cu distrugerea forţei economice a României şi subordonarea statului nostru intereselor unor entităţi globale, adică occidentale. Să fie limpede şi să urmărim raţionamentul. Cetăţeanului nu i se cere cinste, corectitudine, respectul faţă de stat şi îndeplinirea obligaţiilor, măcar fiscale, nu i se cere implicarea reală în marile probleme ale ţării. Lui, cetăţeanului de rînd, i se cere să fie spectator din lojă la marele circ al luptei împotriva marii corupţii. Aşadar: poţi să furi, să minţi, să înşeli, să delapidezi, să nu-ţi plăteşti impozitele sau contribuţia faţă de asociaţia de proprietari să distrugi bunurile statului, ale unor firme sau ale unor persoane fizice, să violezi, să maltratezi, să ucizi etc. – toate astea nu fac parte din marea corupţie: aşadar SRI şi DNA nu te vor urmări!

Evident, este mai simplu să-i oferi “boborului” – ca să nu fie atent la ce i se întîmplă – nu o veritabilă justiţie, ci “pîine şi circ”, justiţia cu încătuşări doar ale celor pe care-i poţi acuza de mare corupţie. Iar acuzele acestea pot fi uneori valabile, alteori – doar răzbunări de partid sau personale. “Boborul” va fi fericit: pe el nu-l “ascultă” SRI! Desigur, ar trebui să încep să explic că o asemenea mentalitate demonstrează o totală neînţelegere a principiilor democraţiei – şi nici a celor de drept. De altfel, marea majoritate a populaţiei României confundă permanent dreptatea cu legea. Or, instanţele de judecată nu “fac dreptate” ci aplică legea. “Dreptatea” trebuie să se afle în conţinutul legii aşa cum şi-o doreşte societatea de azi – dacă acceptăm că societatea românească de azi chiar ştie ce-i doreşte. Un lucru mi se pare cert: societatea românească n-a izbutit să înveţe principiile fundamentale ale democraţiei şi, ca atare, îşi doreşte un fel de “varză”, de ghiveci naţional, a cărui substanţă este haosul comportamental.